Amintirile mă copleşesc
de Mircea Iordache
("Facultatea de mecanica din Iasi, promotia 1968")
Amintirile mă copleşesc
Mai ales vremea studenţiei
Când începusem să iubesc…
Meleagurile poeziei.
Era aşa, ca un complex
De conştiinţă şi virtute
Şi-adesea rămâneam perplex
De gânduri vrute şi nevrute.
De doruri, aspiraţii mari
Şi-un aer tare-aveam în piept,
Iar braţele îmi erau tari
Şi-n devenire, înţelept.
Colegii îi vedeam prin ceaţă
Doar pe ici colo, câte-o snoavă,
Se răsucea în mintea-mi creaţă
Şi o priveam ca pe-o ispravă.
Erau frumoşi şi iubăreţi
Căci erau tineri, cu temei,
De-a discuta despre femei,
Iar fetele despre băieţi.
Trecut-au anii, buni sau răi,
Din când în când ne-am regăsit
Tot mai ieşiţi din năbădăi
Şi chipul mai îmbătrânit.
Dar când ne adunam, subit,
Ne apucam de nebunii :
Bâza şi fotbalul, nu mint,
Ne transformau iar în copii.
Şi-atunci mă-ntreb : De ce-aş lipsi
La, poate, ultima-ntâlnire ?
Cred că prea rău m-aş pedepsi
Şi-aş suferi la nemurire!
Chiar dacă nu mai facem bani
Şi adunăm, ca într-o farsă
Ai noştri patruşcinci de ani
Cu tusea, junghiul şi-o grimasă,
Se cade să privim în sus
Cu sufletul, rămânem tineri,
Şi ne e dor, ades, nespus
De toţi colegii ingineri.
Hai să cântăm şi să jucăm
Chiar dacă timpul ni-i potrivnic
De dor şi drag să ne-mbătăm
Ca-n ultimul moment prielnic!
Preluare de pe blog-ul: "Facultatea de mecanica din Iasi, promotia 1968"