Dragi părinţi,
Când vă eram aproape, aproape vă simţeam,
Uitam de dor, de fapte, de mine , chiar , uitam.
Şi dacă azi, departe, stau cocoţat pe-un ram
Şi am de altoi parte şi nu ştiu ce nu am......
Ba ştiu, aprinsă-n mine, arzând fără lumină,
Mă mistuie uitarea de dor, de rădăcină!
Când vă revăd îmi pare, că nu prea mai am haz,
Să mă simţiţi aproape, la bine sau necaz,
Că nu mai găsesc ritmul şi-mi scârţâie, chiar, rima,
E-o lume a-nstrăinării, ce n-o pot exprima.
Vâltoarea astei lumi îmi plimbă frunza vieţii,
Departe e tulpina, se-apropie nămeţii!
Din când în când, o seară, mă prinde tremurând,
Cu un condei în mână, într-un suspin curgând.
Un măr de mătrăgună, mă-ndeamnă a-l culege,
Căci talgerul vieţii se-nclină, cu-a lui lege.
Doar visele , adesea, mi-aduc licoarea sfântă
Şi retrăiesc în mine, că-n mine-o harfă cântă