Suflet de copil
M-am născut pe-un plai vis, la umbra unui nuc,
Tata la naştere-a zis că-s colonel mic!
Am făcut ochi într-o zi, tata mai bea lapte,
Şi-mi cânta în cheia „ mi “, cu dragoste-n şoapte.
Plecă tata la război , lăsând totu-acasă:
Trei copii prinşi de nevoi si-o soaţă duioasă .
Au rămas şi doi bătrâni, prinşi de dor şi ei,
Aşteptând, ca oameni buni, milă de la Zei.
Şapte ani a stat străin, nimic nu a scris,
Venea câte-un zvon hain, cum cu el s-a zis.
O văd casa ce-o aveam, reclădită-n gând,
Vând cămaşa ce o am, dar pe ea n-o vând!
În curte o iarbă verde revărsa plăceri
Şi un dud cum nu se vede astăzi nicăieri.
Sub dud o masă vorbea cu trei scăunele,
Acolo stă mama mea, in visurile mele!
Se vedea şi spre oboare (câmp cât vezi cu ochii) ,
Aveam o grădină mare si un nuc cât plopii!
Înspre drum casa era cu o prispă lungă
Şi o galerie-avea. Cine s-o mai plângă?
Mai avea pe lângă ea corcoduşi şi meri
Şi un prun care dădea rod, la două veri.
Într-o zi mama a dat drumul la viţel
Şi zburda ca un băiat, sărăcuţ de el!
Eu credeam că orizontul termină pământul
Şi plângeam ca un netot, că-nghite plăpândul!
Mai ţin minte altă zi, cam pe la conac,
Vroiam s-ating, orice-ar fi, Cerul, din copac!
Eram tare mititel, isteţ, dar timid,
Păr negru – tot un inel, ochi negri sclipind!
Părul era pân`-la brâu, Codin Creţu glumea,
Văzându-mi pletele – râu, „ - Ce faci mă Creţule!”, zicea.
Pe la cinci ani descopeream că am soră mai mare,
Când cu lichior mă-nveselea la fereastră-n picioare.
Ea mi-a făcut chiar şi traga din stuful de pe grajd,
Iar eu am sorbit doaga până-am putut să cad.
Nu ştiu cum de-am ajuns să sprijin gardu-n drum
Şi n-am luat pe-ascuns o sfoară şi-un săpun!
Dar pleoapele-mi cădeau, vedeam o altă lume
Şi oamenii râdeau, văzându-mă pe mine.
Trezit seara târziu, infăşurat pe pat,
M-am regăsit că-s viiu si tare ruşinat!
Mi-a fost o bună lecţie pentru întreaga viaţă,
Şi astăzi cea beţie imi stă oglindă-n faţă.
La şase ani m-am fript cu un acid pe burtă,
Ce mamei i-a servit pe-o carie absurdă.
Ţinându-mi lumânarea, m-a-npărtăşit, chiar, popa
Şi a vărsat mămica la lacrimie, cu cofa.
Îmi strânse din oboare si mi-a făcut un leac
Din floare de cicoare, arsurii de veleat.