Amurg

Privind în toamnă,într-un amurg,
Cu nouri aburind de culori stranii,
Cum nave plutitoare sau ca privirea mamei
La plecarea tatei în război, sau, poate,
Porţi de fier de forme ciudate
În faţa cărora soarele roşeşte de răutatea lumii
Şi se ascunde la umbra orizontului,
Lăsându-i pe oameni să mai moară un pic,
Iar pe poeţi să trăiască secunde veşnice,
Pe alte genii, să zămislească câte o invenţie,
Care să încălzească mai plăcut ziua următoare
Cu o lupă de dezarmare şi o pilulă anti-rac..
Dar tot aşa de virotic lucrează antimateria:
Cucuvelele, liliecii, alţi paznici de noapte,
Sunt înmuiate aripe în păcatul curgerii timpului
Spre bezna eternă..
Îşi fac armonioase evantaiuri, coperişuri imense,
Nelăsând să mai curgă ploaia de stele.
O vibraţie de aramă pluteşte asupra oraşului
Şi cuvintele mele, care cer divinitatea clipelor
Şi care întind mâini nevăzute,
Una spre soare apune, alta spre lună răsare.
Aş vrea să trag de imense fermoare,
Să deschid cortina pentru toată planeta,
Să se vadă peste tot aceeaşi toamnă,
Cu roadele ei şi semnificaţia acestui amurg,
Cu speranţa unor dimineţi mai strălucitoare,
Înmiresmate de reînvierea naturii de primăvară ,
Sau cu splendida vară, care scaldă în soare
Mările verzi şi albastre.
Ba, chiar şi iarna cu gingaşul joc al fulgilor de nea.
Voi ochii mei, inima mea se vrea clorofilă imensă,
Arc de triumf-curcubeu, care să deschidă pe linii paralele
Pacea şi fericirea omenirii.
În clipa asta de amurg, săgeţile, ţipetele
Sunt paralele vederii mele de a nu lăsa pământul
Să fie agăţat de coada unei comete
Care să ne arunce haotic în univers
Şi atunci orice sămânţă ar putea deveni
................................ANORGANICĂ !

Poezii