Iarna anului 2012!
A fost o iarnă mai grea ca-n poveşti,
De-au îngheţat luminile-n fereştri,
Dămbroca mea a îngheţat de tot
Ce a simţit, să spun, mi-e greu să pot.
Troienele cât casele au fost,
Sătenii stau în cel mai negru post,
Nici nu puteau să scoată lemnele,
Nici nu puteau s-adape vitele.
Şi viscolul hălălăia corupt
Şi câte cabluri de curent n-a rupt,
Copacii se jeleau pe limba lor,
Findcă de vânt şi ger simţeau că mor!.
Salvările nu ajungeau în sat,
Cu zile, oameni buni au decedat
Şi câte o femeie s-a forţat
Să nască, asistată de bărbat.
S-a terminat ultima lumânare,
Dar se aude-n noapte o suflare,
În frig şi-n întunericul deplin
S-a mai născut pe lume-un pinguin.
Căţelul şi pisica asistau,
Cu capul strâmb către tavan priveau,
Poate acolo-ntrun ungher ascuns
Au observat lumina Lui Iisus.
Şi-a coborât Un Duh, lumină multă,
Spunănd:” O luptă-i viaţa, deci te luptă!”
Şi satul de speranţă-şi amintea,
Findcă speranţa moare ultima.
Apoi apăru noua primăvară
Şi oameni-au roit iar pe afară
Şi stupul l-au făcut iarăşi frumos,
Ca pentru sărbătoarea lui Hristos.