Septel
Stăpânul lumii noastre a adormit în jilţ
Uitând că săptămâna zidită-i din şeptel,
Lunaia-i despărţită de taurul iubit,
Iar eprubeta terrei mai naşte un viţel,
Că Martinica umblă cu juguri de strigoi,
Cărând speranţa vieţii prin veacuri înapoi.
De când nu mai mănâncă nutreţ nepoluat,
Produce-n călimară doar lapte infestat.
Mercuria se joacă pe-o pânză de brocart
Şi defilează-n vamă cu anteriu de vacă.
Joiana-i tot joiană, dar laptele-i de matcă,
Tranşat defavorabil, e deservit ca apă.
Venera se desfată, trăgând la plug în van,
Înlocuind umilă pe ultimul Plăvan.
Priviţi, cum Sâmbotina, lovită e de streche,
Căzută diplomatic într-o greşeală veche!
Numai Dumana – Doamna stă-n jilţul unui vers,
Ca promovată-n ţarnă prin propiu-i interes!
Şeptel – şepptic e totul, un joc banal de cărţi.
Alungă, Ţepeş – Doamne, aceste negre ceţi!