CAPITOLUL III – DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICĂ
B. ECONOMIA
REPERE ALE DEZVOLTĂRII ECONOMICE
„Din Lucrarea lui Basil Iorgulescu se poate deduce că resursele şi situaţia economică sunt reduse în zonă. Se poate vorbi de stâni, fierărie, comerţ cu cereale, creşterea vitelor, cârciumi. Produsele care prisosesc sunt valorificate la târgul Drăgaica, care se desfăşoară, anual, în perioada 18 – 24 iunie. Era târg de vite, de cereale. Comerţul a fost aprobat de autorităţi după 1711, taxele de intrare în perimetrul său fiind percepute de Episcopie. Au existat şi excepţii: între 1802 – 1823, târgul nu s-a organizat în fiecare an, ba chiar şi-a schimbat în fiecare an locul de desfăşurare, atât în oraş, cât şi în Bănceasca, moşie în Simileasca, unde s-a organizat activitatea Drăgăicii până în 1864. La târg veneau mereu aproape toţi locuitorii satelor: Scurteşti, Stănceşti, Băjani, Focşenei, Dâmbroca, Vadu Paşii, Gura Câlnăului, Ciocârlia.
Locuitorii se deplasau spre a-şi vinde produsele ori a-şi procura mărfuri industriale şi de alte utilităţi în gospodărie, la târgurile din Valea Teancului – Săpoca, ce avea loc săptămânal, ori în localitatea Carol I, unde târgul se desfăşura vinerea şi sâmbăta, în perioada septembrie – noiembrie. Alte târguri : Mizil( în Duminica Tomii, iar în luna iunie, săptămânal) şi Pogoanele (martie – aprilie)
Între 1927 – 1937, în satele comunei Scurteşti ( din care făcea parte şi satul Dâmbroca – n.a.), erau 326 proprietari, care deţineau suprafeţe între 10 – 15 ha.
Pentru islazul din Dâmbroca, în anul 1929, s-au înscris 93 cetăţeni, contractele vizând 317 oi, 38 boi, 34 vaci, 37 cai şi 18 mânzaţi. În 1931, Dâmbroca dispunea de un islaz în suprafaţă de 37 ha. Media de oi deţinute de o familie era de
3 – 5 oi, dar erau persoane care deţineau 13 – 18 oi.
În 1938, primar al comunei Scurteşti era N. Dabija. In acel an, Dâmbroca deţinea 59 ha de păşune.
Dintre culturile prioritare în perioada 1931 - 1943, erau: orzul, grâul de toamnă, grâul de primăvară, porumb, mei, orz de primăvară, lucernă, dughie, fasole, ceapă, cartofi, pepeni, vie. Producţiile au fost:
- la orz – 1000 kg/ha
- grâu de toamnă...............700 kg/ha
- grâu de primăvară.........1300 kg/ha
- orz de primăvară..............960 kg/ha
Dosarul 6/1942 de la Filiala Buzău a Arhivelor Statului,
cuprinde măsurile prin care se acţiona, în perioada respectivă, împotriva epidemiilor şi epizootiilor, dar menţionează şi datele seci ale recensământului animalelor. Dintre animalele şi păsările în număr mai mare sunt prinse: cabaline, vaci, oi, găini, raţe, câini.
Tot în anul 1942 , se stabilesc măsuri de paza terenurilor agricole.
La recensământul din 1943 al animalelor se constată
scăderea drastică a numărului acestora din cauza celui de al doilea război mondial.
Instabilitatea şi incompetenţa conducerii ţării după 1945,
seceta din anii 1946 – 1947 şi măsurile greşite luate în plan economico – social, au adus numeroase familii la sapă de lemn. Astfel începe cartelarea: în 1947 se distribuia, pe lună, câte 250 grame zahăr pentru fiecare persoană.
A început acţiunea naţională, în mare parte formală, de
alfabetizarea şi culturalizarea populaţiei rurale, în care , pe baze stricte, cu urmărire foarte atentă, toţi funcţionarii publici aveau obligativitatea să conducă astfel de cursuri de alfabetizare.
Alte măsuri ale administraţiei comuniste au fost.
- impunerea de aprobări pentru orice construcţie, în
concordanţă cu schiţele de sistematizare;
- decorarea mamelor cu mai mulţi copii;
- construirea de dispensare umane;
- înfiinţarea de biblioteci locale;
- întocmirea de planuri de campanie pentru: însămânţări, întreţinerea culturilor, seceriş, recoltare, etc.
- În conformitate cu Hotărârea Conferinţei
Naţionale a PCR, din septembrie 1967, s-a procedat la stabilirea noii configuraţii administrativ – teritoriale a judeţului, fiecare viitoare comună întocmind o fişă cu date esenţiale despre localităţile componente, ca argument al înfiinţării acestora.”
„Dispunând doar de o câmpie întinsă şi mănoasă, asigurată de compoziţia ei în cernoziom ciocolatiu şi loess, era firesc ca, dea-lungul vremii, sătenii să-şi lege existenţa de exploatarea pământului, creşterea animalelor şi creşterea păsărilor.” (Extras, din Monografia comunei Vadu Paşii)
„Fiind amplasat pe zonă de câmpie, satul Dâmbroca s-a îndeletnicit mereu cu : agricultura, cultivând pământul, crescând animale şi păsări. În dicţionarul său, Basil Iorgulescu a afirmat că, « având un subsol sărac în zăcăminte, singurul mijloc de trai al locuitorilor comunelor Săgeata şi Găvăneşti era agricultura, respectiv cultivând cereale, tutun, legume, viţă de vie, pomi fructiferi, iar din furaje şi păşunarea fâneţelor şi izlazurilor, s-a născut a doua ocupaţie – creşterea animalelor. Vitele păşunau, inclusiv, pe suprafeţele ocoalelor silvice existente în 1892, respectiv Dâmbroca, Găvăneşti, Săgeata. »
Surplusul de produse îl valorificau în târguri : renumitul târg Drăgaica, din Buzău şi la Cilibia. Pentru a ajunge acolo trebuiau să treacă fie pe pod de pontoane, fie prin vad. Banii obţinuţi erau folosiţi la cumpărarea unor de articole de uz casnic. În vremuri mai vechi se folosea barterul, mijloc de schimb aflat la îndemâna colectivităţilor sclavagiste, sau feudale, căci nu apăruse valuta.
Primele documente de atestare despre satele comunelor Săgeata şi Găvăneşti – ne referim din nou la Dicţionarul lui Basil Iorgulescu şi la Monografia judeţullui, editată în 1943 de Prefectură, vorbesc despre o dezvoltare a acestor aşezări din plasa Câmpului. În anul 1892, judeţul avea trei plase : Sărata, Câmpului şi Tohani, precum şi trei plaiuri : Buzău, Pârscov şi Slănic. În plasa Câmpului intrau comunele : Săgeata, Găvăneşti, Nisipurile, Moşeşti, Beilicu, Stănceşti, Mărăcineni, Căpăţâneşti, Băbeni, Pleşcoi, Slănic, Aldeni, Băeşti, Blăjani, Clociţi, Vadu Soreştilor, Racoviţeni, Zărneştii de Câlnău, Slobozia, Grecii Buzău, Mărăcineni al Doilea, Zărneşti şi Ghizdita.
Până prin anul 1970, se practica o agricultură rudimentară, cu unelete şi agregate rudimentare. Se păstra, încă, imaginea plugului de lemn tractat de boi, cai sau vaci. Semănatul .se făcea manual, nu se foloseau : îngrăşăminte chimice, erbicide, insecticide, instalaţii de irigat. Roadele toamnei erau la întâmplare, depinzând şi de secetă, îngheţ, ploi cu gheaţă, atac de dăunători, etc.
Dijma şi arenda erau cazuri rare. Doar preoţii, biserica fiind împroprietărită cu 5 ha. de teren, dădeau pământul în arendă, iar şcoala îl lucra cu părinţii elevilor şi chiar cu unii elevi mai răsărăţi. Legea rurală a lui A.I.Cuza, a împroprietărit ţăranii cu câte 50 ari, iar o a doua împroprietărire a făcut-o regele Carol I, când s-au dat câte 10 pogoane.
Începând cu anul 1921 se organizau, anual, licitaţii pentru arendarea celor trei cârciumi din Dâmbroca. Pentru asigurarea băuturilor alcoolice, cârciumarii au arendat suprafeţe de teren, pe termen de 10-15 ani, pe care le-au planta cu viţă de vie. Au apărut şi cazanele de ţuică, prin anul 1923.”
(Extras din monografia comunei Săgeata) |