www.dambroca.com/cap-6-traditii-legate-de-ciclul-vietii.htm |
---|
CAPIT0LUL VI – TRADIŢII ŞI OBICEIURI
F. CICLUL VIEŢII NAŞTEREA - Printre obiceiurile legate de naştere şi creşterea copiilor, menţionăm: * până pe la mijlocul veacului 20, nu prea erau moaşe calificate, ci empirice, provenite dintre femeile bătrâne, cu multă experienţă de viaţă; „Naşterea. – Orice femeie ajuta, chiar şi la câmp Acasă – se făcea un cuibar cu paie pe jos, şi stătea, chiuind, până năştea. După aia se spăla cu apă caldă, lega buricul, spăla copilul şi femeia care năştea. Mergeau la preot cu sticla cu apă şi busuioc, pus în gura sticlei. Vine preotul şi slujeşte( sfeştania). Botezul vine după aprecierea fiecăruia. Dacă apare bolnav, îl botează mai repede. (Smaranda Sares) Moaşe empirice ale anilor '50, au fost: tuşa Stanca Pârloaica, tuşa Mariţa Dârstaru şi tuşa Voica lui Radu Buricea
(Enache Dedu) BOTEZUL * de regulă, pruncii se botezau în termen de cel mult o lună de la naştere, într-o duminică sau altă sărbătoare; * după botez, naşii, moaţa, rudele şi vecinii invitaţi de părinţi, făceau petrecerea numită cumetrie, fiecare participant oferind, la sfârşitul mesei, , daruri pentru „prichindel”: bani, oi, vite etc. Apoi se făcea scăldatul copilului, când toţi ce prezenţi aruncau monede metalice în scaldă; * după 40 zile de la naştere, mama merge cu pruncul la biserică, pentru a-l dărui credinţei, aşa cum a procedat şi Maica Domnului. Câteva zile pruncul doarme lângă mamă, apoi este mutat în leagăn sau albie, în care, de obicei, este legănat şi i se „îngână” cântece de leagăn. MCS La 2-3 săptămâni de la naştere, copilul era creştinat. Înainte de a se pleca la biserică, naşa aducea daruri pruncului, care era aşezat jos, spre a fi ridicat apoi de către naşă. Pe locul unde a stat copilul se puneau 3-4 poli, pe care-i lua moaşa. Uneori înainte de a se pleca la biserică, invitaţii se cinsteau cu câte un pahar cu vin. După botez se aşezau cu toţii la masă. Seara se făcea scăldatul pruncului, în baia căruia se puneau flori şi buruieni mirositoare, naşa îl ungea cu untdelemn şi apoi îl îmbăia. Era îmbrăcat cu haine aduse de naşă, după ce se puneau bani în vasul în care a fost îmbăiat, tot pentru moaşă, fiecare invitat punând bani în vasul respectiv. La masă, fiecare dăruia câte ceva pentru prunc, mai întâi naşa şi apoi fiecare, după buzunarul lui. Spre seară, femeile mergeau la o cârciumă, unde se bea în sănătatea pruncului, de cele mai multe ori până diminneaţa.(din Monografia comunei Vadu Pasii) „Venirea pe lume a fiecărui om nu este întâmplătoare. Totul este „programat” de Dumnezeu. În ce familie să te naşti, ce fraţi şi surori să ai, în ce localitate să vezi lumina zilei. Lumea aceasta este făcută pentru tine. Cum pot uita eu colegii de clasă şi şcoală, învăţătorii şi profesorii, bătrânii satului cu mersul domol şi vocea stinsă dar cu ochii pătrunzători? Satul Dâmbroca este un asemenea loc binecuvântat de Dumnezeu. Fiecre casă din sat are povestea şi istoria ei. Fiecare bătătură a fost călcată de mii de ori de picioarele copiilor care ieşeau să se joace în fiecare zi. Toţi cei în care încă nu a murit copilul de altădată, înţeleg ceea ce spun eu acum. Priviţi un copil cum se jocă şi veţi avea răspunsul pe loc.” (Pr.Costel Ion) CĂSĂTORIA ŞI NUNTA „ Căsătoria şi nunta au fost şi sunt momente esenţiale din viaţa satului. De regulă, nunţile se făceau în duminicile de iarnă, fetele având între 17 – 20 ani, iar flăcăii făceau acest pas după ce aveau armata făcută. * logodna presupunea o negociere, prin care părinţii însurăţeilor ajungeau la o înţelegere deplină. În seara de logodnă se întocmea „foaia de zestre”. * peţitoarele ( cel puţin un bărbat şi o femeie), aveau rol important * Între logodnă şi nuntă, trebuiau pregătite trusoul miresei şi obiectele care urmau a se oferi de cadouri: pentru: nun (cămaşa), ginere, socru, soacră, şervete şi batiste, care urmau a se dărui. Prietenele miresei ajutau la pregătirea daruri lor. * la mireasă, sâmbăta se pregătea bradul, se oferea mâncare, apoi, cu timpul, acest obicei s-a transferat la mire; * rasul, începea cu aducerea nunului la mire, apoi unul dintre flăcăi îl bărbierea pe ginere, în timp ce lăutarii cântau, iar cei din jur petreceau; * În ziua de brad, ginerele, însoţit de stolnic şi lăutari, se ducea la nun cu rachiul şi acolo era organizată masă pentru invitaţi. După masă, flăcăii, numiţi şi brădaşi, însoţiţi de o soră a nunului, purtând în mâini brazi, duceau, pe o tavă, voalul miresei, iar aceasta îi ospăta. Alaiul bradului era condus de nună, care venea la mireasă să o pregătească, acasă, după ce tânăra a pus pe o tavă: cămaşa, gulerul, cravata, acul de cravată, pe care mirele le va îmbrăca la nuntă; * duminică dimineaţa, ginerele şi nunii, însoţiţi de stolnici şi lăutari mergeau la mireasă, nu intrau în curte până nu se făcea „ jocul găleţii”( scoaterea unei găleţi cu apă de la un puţ situat la a treia casă de a miresei, găleata trecând din mână în mână de către întregul alai), apoi unul din tineri, călare pe un cal alb ori roib, rostea uralele, ţinând în mână o ploscă cu vin. Nuntaşii intrau, apoi, în casă şi mireasa le punea beteală în piept; * la ora 12,00, alaiul pleca spre primărie, unde se oficia cununia civilă, iar de aici mergeau la biserică, pentru cununia religioasă; * stolnicii poartă după gât, în tot timpul, şervete lungi, oferite de soacra miresei; * de la biserică, nunta mergea la casa miresei, unde se aşeza masa, la care se serveau sarmale. Pe la orele 16 – 17, nunta se pregătea de plecare, dar nu înainte ca un flăcău să citescă uralele de iertăciune, iar mirii sărută mâinile părinţilor, cerându-le iertare; * stolnicii mirelui încarcă în căruţă zestrea miresei( cufăr, plapumă, perne, covor, scoarţe, alte obiecte casnice), pe care o duc la mire; * ajunşi la casa mirelui, nuntaşii intră în curte, mireasa le toarnă apă să se spele, iar aceştia îi oferă bani; nuna dă jos voalul miresei şi-i aşează pe cap un tulpan alb; * urmează masa mare, pregătită din timp, ce poate avea loc la mire ori la salon, la care participă rude ale celor doi, precum şi numeroşi invitaţi. Masa are următoarele momente: rugăciunea, onorarea felurilor de mâncare( sarmale cu varză, pilaf, friptiră…); * la finalul petrecerii, un lăutar, cu o farfurie în mână, merge pe la meseni, care oferă daruri. Lăutarul anunţă darurile primite, iar mesenii aplaudă. Banii sunt legaţi într-o batistă, în care se pune şi miez de pâine stropit cu vin, astfel ca tinerii căsătoriţi să aibă parte de belşug. Apoi se oferă tinerei perechi darul; * tinerii sărută mâinile naşilor, după care începe hora miresei. Cei care o invită la dans îi oferă bani; * tot timpul mesei, lumânările de cununie stau aprinse. * În zilele de după nuntă tinerii merg pe la rude şi naşi, care le dăruiesc câte o găină şi le promit pentru vară, câte o cloşcă cu puiÎn ultimii ani, tinerii nu mai aşteaptă oficierea
căsătoriei, apelând la satisfacerea plăcerilor dragostei încă de la
cunoaştere. Se poate spune că înaintea nunţii se petrec trei acte: cunoscut, plăcut (acceptat), căsătorie de probă. Nunţile de azi se fac cu un mai mare fast, în funcţie de
posibilităţi şi gradul de cultură al organizatorilor. Nu se mai
foloseşte transportul cu căruţele, ci cu autocare sau
automobilele unora dintre rude. Muzica preferată poate fi cu
manele (cel mai des căutată la sate), dar şi cu tarafuri
tradiţionale sau cu formaţii care abordează diverse stiluri
muzicale.” (din Monografia comunei Săgeata) „Învăţător şi director al şcolii din Gura Câlnăului, Răducan Dumitrescu, a realizat în 1942 monografia localităţii respective. În capitolul ”Cadrul psihologic”, dascălul a făcut unele constatări şi aprecieri intersante cu privire la comportarea sătenilor: „O opoziţie faţă de tradiţii, care înseamnă respect faţă de bătrâni, autorităţi, faţă de cultura de veacuri a acestui popor”. Despre cununie, botez şi înmormântări se menţionează că erau conform canoanelor bisericii ortodoxe. Sâmbăta, pe la orele 10ºº - 11ºº, veneau flăcăi şi fete, numiţi bărdaşi, care duceau brazii la mire şi mireasă. Aici erau serviţi cu ţuică şi bomboane, după care fixau brazii pe porţile locuinţelor şi apoi mergeau la casa naşilor. .Naşul mergea cu bărdaşii la mireasă. Flăcăii care l-au însoţit pe mire, mergeau în „casa mare”(odaia mare), unde mireasa avea zestrea, aceasta dându-le câte o batistă lucrată de ea şi o fundă pe care o prindeau în piept, primind în schimb câte un mic dar. La ora 12,ºº se servea masa. După masă începea dansul. Mireasa mergea în altă cameră, unde era îmbrăcată de naşă, revenind apoi printre meseni şi prinzându-se în dans. Seara plecau cu toţii acasă, spre a se pregăti nunta de duminică. Despre sâmbătă se spunea că e ziua mirelui. Flăcăii se adunau cu toţii într-o cameră din casa mirelui şi unul dintre ei îl bărbierea, în timp ce lăutarii cântau. În versurile cântecului se strecura tristeţea desprinderii de părinţi:
Petrecerea de la mire se termina pe la miezul nopţii. Duminica, dimineaţă, începea să se strângă lumea la mireasă, care se îmbrăca în rochie şi cu celelalte găteli, în cântecul lăutarilor. Acasă la el - şi mirele se îmbrăca şi apoi, însoţit de nuntaşi, în căruţe trase de cai cu zurgălăi la gât, pleca la casa naşilor, spre a-i lua şi a merge la mireasă. Un nuntaş spunea oraţiile de nuntă, după care toţi jucau „ găleata”. În timp ce se încingea hora, mireasa scotea o găleată cu apă din fântână şi juca cu ea plină , cât ţinea hora, în credinţa că îi va merge din plin toată viaţa. Se pleca la cununia religioasă, apoi acasă la mireasă, unde naşul se spăla pe mâini cu apa turnată de mireasă, timp în care nuntaşii mai şugubeţi, aruncau pe mâinile acestuia cenuşă sau mălai. Naşul se ştergea pe un prosop lucrat de mireasă, pe care îl păstra şi-i dăruia miresei o sumă de bani. Mireasa mai turna apă, să se spele, socrului şi câtorva rude mai apropiate, le dădea prosoape şi primea de la fiecare bani. La sfârşitul acestui ceremonial, mirii îşi puneau un şervet pe după gât, ca să fie legaţi toată viaţa, mâncau dintr-un ou fiert, pâine şi sare şi beau dintr-un pahar cu vin, semn de belşug în viaţă, după care, aşa legaţi, intrau în casă. Urma masa şi dansul, după care, la orele 16ºº- 17ºº, mirii se urcau într-o căruţă frumos împodobită, cu o parte din zestrea fetei, se plimbau prin sat, după care ajungeau la viitoarea locuinţă. În urma lor veneau căruţele cu nuntaşii şi restul de zestre. Acasă se făcea „desgăteala miresei”, când naşa îi lua voalul şi beteala, în prezenţa femeilor şi âi punea pe cap o basma, semn al trecerii din categoria fetelor în cea a nevestelor. Apoi era masa de seară, încheiată cu daruri. Fiecare dăruia o sumă de bani, rudele apropiate primind, în schimb, şervete. Petrecerea continua până la ziuă şi chiar în zilele de luni şi marţi. Luni seara era petrecerea la casa naşilor, cu tinerii şi stolnicii care au servit la masa de nuntă. Nunţile. „Sâmbăta seara era rasul – mergeau prietenii mirelui, îl rădeau, apoi beau. La mireasă mergeau fetele, cuseau batiste (fiecare batistă pentru pritenul fetei respective). În ziua nunţii, dumineca, mirele mergea la naşi cu bradul, lua naşul şi-l ducea la mireasă. Se juca găleata cu apă, se ducea la trei fântâni, la poartă şi stropea la fiecare. Naşii nu intrau în curte. În găleată mai rămânea apă şi veneau la poartă, o aşezau în mijlocul horei, apoi mireasa intra înăuntru cu doi cavaleri de onoare( care aveau câte un brad), apoi mireasa punea batistele la flăcăi în piept. Se primea un stolnic cu colac şi sare, pe tavă şi un pahar de vin. Venea nunul mare , rupea din colac, întingea în sare, mânca şi bea un pahar de vin. La prispa casei , avea 2 scaune. Socrul mare se aşeza pe unul şi nunul pe unul. Li se puneu ştergare de gât şi apoi erau invitaţi la masă. După aceea plecau la cubunieşi la casa mirelui se puneau mesele. Darul se făcea cu strigare.” (Smaranda Sares) „Zorul începea de joi seara şi la fată şi la băiat, se alegeau stolnicii şi începeau pregătirile: erau tăiate păsări, se punea vinul în sticle, se făceau sarmalele. Sâmbătă, stolnicii, o fată şi un băiat plecau cu plosca în sat şi făceau invitaţia la nuntă. Tot sâmbătă, stolnicii-băieţi se duceau la socri mici cu rochia de mireasă. Acolo erau cinstiţi şi li se servea un mizilic (aperitiv). Duminică dimineaţa se băteau brazii în poarta mirelui, se făcea bărbieritul, veneau lăutarii şi împreună mergeau la nuni. Băteau brazii în poarta nunului, serveau ceva, jucau şi apoi plecau la mireasă. Mireasa era deja îmbrăcată, ajutată de fete. Când venea nuna, aşeza mireasa pe pernă şi o fată, de obicei domnişoara de onoare, ţine oglinda, iar nuna îi aşează voalul pe cap. Se ieşea, apoi, în drum şi se juca nuneasca (o horă mare, cu lăutarii la mijloc).
În timp cer lăutarii cântau, nunul, mirele şi socrii, dădeau bani la lăutari. ................................................................................................. Legatul miresii Nuna lua voalul de pe capul miresei şi o lega cu o basma, în timp ce se cânta: Ia-ţi mireasă ziua bună, Se mergea la casa mirelui şi acolo se bea, se mânca şi cântau lăutarii până dimineaţa.” (Atena Bratosin Stoian) „Nunţile erau prilejuri de bucurie. Ele se făceau acasa şi nu la restaurant ca în zilele noastre. Participau atât rudele, cât şi prietenii cei mai apropiaţi. Mirele şi mireasa, îmbrăcaţi în costumul de nuntă şi rochia de mireasă, ne aduceau nouă copiilor mare bucurie. Alergam veseli după alai, visând la propria nuntă şi nu ne sinchiseam prea tare de îmbrâncelile celor mari care ne spuneau că nu-i treaba noastră şi că va trebui să plecăm acasă. Plecam, într-adevăr, acasă, dar abia când ni se făcea foame, sau când se însera. Adormeam seara târziu, iar când la nuntă erau invitaţi şi părinţii mei, aşteptam să ne aducă bunătăţi de acolo: prăjituri şi cozonac.”
(Pr. Costel Ion”) OBICEIURILE FUNERARE „Se respectă şi astăzi etapele funerare: maslul, spovedania înaintea decesului, priveghile, prohodul, conducerea pe ultimul drum, ceremonialul oficiat de 1-2 sau mai mulţi preoţi, după posibilităţi. Primul gest făcut de rudele mortului e de a pune doliu pe casă sau la poartă, doliu care va fi expus timp de 6 săptămâni. Bocetele specifice priveghiului şi conducerii pe ultimul drum sunt impresionante, evocând momente impresionante din viaţa mortului. După înmormântare are loc pomana (praznicul), cu mâncăruri tradiţionale, în cadrul căreia un loc important îl au: coliva şi colacii împletiţi, iar pomenirea morţilor se face, de obicei, la Moşi, când se dau de pomană căni şi străchini din ceramică, cât şi de 1 decembrie, declarată şi „Ziua morţilor”. Învăţătorul Dumitru T Alexandru, în monografia din anul 1942, menţionează obiceiurile care însoţesc moartea: - îmbăierea - celor care fac îmbăierea mortului li se dau
de pomană din hainele mortului. Obiceiuri de înmormântare Era bine ca mortul să stea o noapte sau două acasă, decesul fiind anunţat prin bătăi de clopot. După ce era spălat („scalda”), mortul era îmbrăcat şi bocit de către cei ai casei şi de rude. I se puneau bani prin buzunare, spre a-şi plăti vămile. Pe hainele celor care aveau diferite însărcinări se prindeau şervete. Era obiceiul ca în timp ce mortul era ţinut în casă şi o zi după plecarea mortului să nu se măture în casă, iar oala cu care s-a turnat celor care au spălat mortul era spartă, imediat ce mortul a fost dus la biserică. De asemenea era credinţa că nu e bine ca în camera mortului să intre pisici sau câini, deoarece mortul devenea strigoi. După slujba de înmormântare, după ce mortul era coborât în mormânt, erau date peste groapă, de pomană, farfurii cu mâncare, o cană sau o carafă cu apă sau vin şi 1 – 3 oi, după starea decedatului. Acasă, în prezenţa preotului, se dădea, masa de pomenire, uneori chiar în camera unde a fost ţinut mortul. Urmau obiceiurile de pomenire la 3, 9, 18, 40 de zile, cănd se împărţea mâncare. La cea de 40 zile se dădeau şi obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Dacă mortul era flăcău sau fastă, i se făcea brad. După ce era îngropat, bradul era fixat lângă cruce, în credinţa că-i face umbră pe cealaltă lume. (extras din Monografia comunei Vadu Pasii) „Când era vorba de înmormântare, stăpână se făcea tristeţea şi lături se făcea plânsul. Orice înmormântare aduna cu sine oameni mai mulţi. Erau două feluri de înmormântări: „obişnuite”, când era vorba despre un bătrân sau o batrână. Astfel de înmormântări erau frecvente. Şi fiind vorba de despărţire, indiferent de vârsta celui plecat, regretul cuprindea pe fiecare. Urma să nu te mai întâlneşti cu celălalt niciodată. Adio - la Dumnezeu! Din când în când mai era şi câte o înmormântare „neobişnuită”. La aceste înmormântări alaiul era mult mai afectat. Ori o mamă îşi ducea copilul la groapă, ori copiii îşi duceau mama la groapă, răpusă prea devreme de o boală neiertătoare, ori era vorba de un accident în urma caruia rămânea o familie fără tată. Sunt lucruri şi fapte în viaţa fiecăruia, a căror rânduială este neînţeleasă de om, şi cunoscută numai de om. La Dumnezeu nimic nu este întâmplător. La om este întâmplător numai păcatul. Păcatul este nefiresc. Aşa ne învaţă Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Păcatul a apărut accidental în viaţa omului, de aceea, mustrarea de conştiinţă în urma săvârşirii păcatului, îi cuprinde pe toţi oamenii.” (Pr. Costel Ion)
|
|