CAPITOLUL V - CULTURA

A. SCURT ISTORIC

„Cântecele – Din experienţa trăită, Răducan Dumitrescu arată că deşi ţăranii au fost încercaţi de vitregii, au ştiut să cânte, nu numai durerea şi amarul ci şi bucuria, vitejia, dorurile, speranţele şi alte  sentimente. Baladele, cântecele bătrâneşti, cele de lume, muzica populară sunt la ele acasă. Se cânta până mai de ună zi, în serile de toamnă, la clăcile de curăţat porumbul de foi, la şezătorile din nopţile lungi de iarnă şi cu alte prilejuri.

Fetele, flăcăii, oamenii vârstnici, se lecuiau de doruri şi greutăţi prin cântec.

Încheia distinsul învăţător acest capitol cu fraze moralizator – didactice, din care răzbătea misia sa de înalt patriot, de apărător al valorilor perene, a lăzii de zestre spirituală a românilor: „ E de datoria oricărui bun român să păstreze şi să cultive cântecele populare, nu numai ca pe un divertisment, ci ca pe o cerinţă vitală. Fără ele, românul nu mai poate fi denumit întru totul ca atare, i se pierde o parte din identitatea prin care se impune în faţa celorlalte popoare. Din Europa , ori din lumea întreagă.” (Din Monografia comunei Vadu Paşii)

Gheorghe Tudor, în monografia din 1943: „Un alt mijloc mai bun pentru cultura cetăţenilor ar fi cetirea gazetelor, ......sătenii sunt nevoiţi să o cumpere de la factorul  poştal rural.”