|
|
Nu îmi neg rădăcinile. Ele sunt acolo, în satul meu. M-au ajutat să-mi formez caracterul şi crezul. De ele mă leagă amintirile copilăriei, ascensiunile vieţii şi chiar întreaga procesiune a vieţii. Satul Dâmbroca reprezintă locul care-mi dă cugetările şi aducerile aminte că am primit botezul unui nume, că am fost crescut şi educat în demnitate, muncă şi onoare. Totdeauna am avut şi am dragoste şi respect pentru părinţii mei, pentru educatorii şi sătenii mei. Sunt departe, în spaţiu şi timp, de anii petrecuţi în sat, dar, sufleteşte, rămân legat ombilical. Sătenii mei dragi, Dâmbroca mea, încerc să vă cinstesc prin comportarea mea în lumea largă şi vreau să ştiţi că sunt şi voi fi mereu dâmbrocean!
Vă preţuiesc şi vă ofer nemărginita mea recunoştinţă! |
Chiar dacă viaţa mi-a oferit o copilărie cu multe necazuri, specifice vremurilor vitrege - roşii, despre care nu-mi face plăcere să-mi aduc aminte, caut să resorb, în suflet, aspectele frumoase şi curate, pornite din: dragostea oferită de părinţi, respectul pentru dascălii mei, dorul de hârjoana cu prietenii din copilărie, lumina pură, de trăire spirituală, pe care o observam în zarea viitorului meu.
Într-o zi, ca trezit din visare, am citit un mesaj: „ Dâmbroca, pentru Înalt Prea Cucernicul Fr. Constantin Alecse”. Oare era pentru mine. Visul îmi readusese copilăria şi parcă o refuzam, spunându-i că a fost dură cu mine. Citind mesajul primit, am recunoscut imediat expeditorul. Era satul meu, grăind însufleţitor prin săteanul Mircea Iordache, şi-mi propunea să facem o carte de sfinţire şi recunoştinţă, care să ghideze linia viitorului, pentru a se cinsti memoria înaintaşilor, a se păstra datinile strămoşeşti şi a nu se devia de la poruncile bunului Dumnezeu.
Mi-a fost cam neclar, asupra a ce se aştepta de la mine, mai ales pentru confesările ce mi se făceau asupra mândriei de a te fi născut ţăran dâmbrocean şi că sunt unele voci care respiră reţinere asupra importanţei lucrării monografice şi lipsă de încredere asupra capacităţilor de realizare.
În visele următoare m-am mutat în satul natal cu întregul bagaj de suflet.
Am admirat ideea de monografie ca fiind Mâna lui Dumnezeu, care direcţionează paşii satului meu. Plecat de la vârsta de 15 ani şi revenit foarte rar şi doar în treacăt, deodată m-a cuprins un dor imens şi responsabilitatea de a reîntoarce, cu recunoştinţă, ceva din harismele divine şi binecuvântările personale, cu care am fost alduit.
Am folosit mijlocul cel mai direct de a comunica, din America, cu Dâmbroca, via Suceava (locul de domiciliu al consăteanului meu, care mă contactase prin internet) şi cu o înflăcărare venită din toată fiinţa mea mi-am exprimat admiraţia pentru iniţiativă şi adeziunea totală la îndeplinirea faptică. A fost o adevărată revelaţie şi ca într-o zicală bătrânească, m-am exprimat: „Unde-i ordin, cu plăcere!” şi am pecetluit promisiunea cu un „DA”, irevocabil şi fără loc de întoarcere.
Deşi, ulterior răspunsului afirmativ, m-am simţit în mare încurcătură, neştiind cu ce să încep, mi-am zis că merg, cu Dumnezeu, înainte şi cu sprijinul consătenilor care vor clădi documentar această construcţie. Chiar dacă nu sunt călit cu pregătiri specifice unei lucrări de asemenea valoare istorico–literară şi îmi însuşesc perceptele duhovniceşti: „nu sunt erudit, ...scriitor,... filosof,... poet, .... istoric, ....psiholog, ... psihiatru, ... diplomat, ...duhovnic cu reputaţie,... orator, ...muzician, ... predicator, care să mişte „munţii”, ....ci sunt doar un om obişnuit, ....un păcătos, de fapt...cel mai păcătos, dintre păcătoşi...”, voi contribui din plin cu tot ce pot să dau satului ce-i al lui: cinstea şi onoarea cuvenită, pe care să o sădesc, în lume, ca pe o sămânţă de crez şi slavă.
Au început frământările şi întrebările:
-
Eu m-am născut acolo şi am o identitate precisă, dar
-
Satul, el cine este, de fapt?
-
Cine sunt eu fără el?
-
Oare el ar putea fi fără mine?
Multe alte întrebări mă frământau. Treceam de la o întrebare la alta şi mă învârteam în cerc, până reveneam la prima.
Mi-am propus să aduc o noutate: să dau viaţă unei monografii în spaţiul virtual. Poate că Mircea Iordache va reuşi să strângă material documentar, pe care, cu abilităţile mele de operator pe calculator să le pun în valoare cât mai bine şi în felul ăsta să arăt lumii ce sat fălos şi bogat spiritual este Dâmbroca. Mă rugam: „Doamne, fă ca să mi se îndeplinească acest vis!”
Ce a urmat, pot spune de bine, că Dâmbroca prinde aripi în virtual şi va pluti pe cerul lumii, dezvăluindu-şi frumuseţea comorilor, care înseamnă: fapte eroice, tradiţii şi obiceiuri, hărnicie şi credinţă în Dumnezeu.
Ne străduim şi pentru a da sătenilor cartea neuitării de neam, întitulată: "DÂMBROCA, CURCUBEU PESTE TIMP, REPERE MONOGRAFICE”.
Ţinem cont că ar fi prea pretenţioasă titulatura de monografie şi că vom cuprinde doar unele repere monografice, depinzând de documentările ce le putem obţine.
Încredinţat de valoarea documentarului, cu multă convingere şi patos, vă îndemn dâmbrocenilor: „Mândriţi-vă cu satul vostru şi bucuraţi-vă că Dâmbroca, este deja, în virtual, pe Mapamond".
Ca şi mine, mândriţi-vă că v-aţi născut în Dâmbroca, că aţi crescut în vatra acestui sat, v-aţi petrecut sau vă petreceţi copilăria şi aţi primit daruri alese de la părinţi şi bunici: bunul simţ, omenia şi credinţa în Dumnezeu.
Nu am să uit, cât voi trăi şi sunt mândru că m-am născut în Dâmbroca, că acolo mi-am petrecut copilăria, acolo am învăţat bunul simţ de la părinţii mei – ţărani adevăraţi - şi de la bunica mea, mamaia Smaranda (mama tatălui meu), care m-a învăţat ”cei şapte ani de acasă”.
Cartea satului Dămbroca „Curcubeu peste timp”, reprezintă o întoarcere a autorilor în etapa copilăriei lor, dar şi scoaterea la iveală a identităţii satului de la formare până în prezent. În acelaşi timp, cartea orientează urmaşii pe calea dreaptă a omeniei, respectului faţă de valorile locale, cinstirea eroilor trecutului prin: hărnicie, credinţă în Dumnezeu şi dăruire faţă de neam şi ţară.
Pr. Constantin Alecse, Protopop – Los Angeles, California
|