Dedicatie

Luminei, Prea Cucernice părinte,
Din curcubeul nostru peste timp,
I-aţi dat virtutea de luare-aminte,
La tot ce-nseamnă al satului nimb.

Că e în virtual, ca magică visare,
Sau ca un basm, cu feţi frumoşi şi zmei
Va dăinui în timp, fără hotare.
În plecăciuni se-nclină ochii mei!

Vă scriu, că am un dor nestăpânit,
Să mulţumesc lui Dumnezeu, smerit
Şi recunosc, că încă sunt uimit,
Cum de în drumul meu v-aţi nimerit.

Nu, categoric, vre-un aranjament,
E pus la cale de un Duh Divin,
Să punem satul pe un firmament,
Aşa cum merită să îl privim.

Dacă Dâmbroca, azi devine mare,
Primind un suflu de înviorare,
E că, împreună, de bună credinţă
Îi readucem înalta-i fiinţă.
 
Ce dor mişcător v-a creat dăruirea,
Ce îngeri v-au dat prea-puteri,
Enache şi Anica Alexe, menirea,
Şi satul Dâmbroca, creat din dureri?

Sunt sigur, că acolo în ceruri, nespus,
Părinţii sunt mândri şi bucuroşi
Că fiul Costel, credincios şi supus
Îi face pe oameni să fie frumoşi.

Iar eu, acest bard, de frumos, amator,
Încerc să explic, cu vorbe alese
Ce-nseamnă un om, credincios-iubitor,
Prea Cucernicul părinte Alecse.

Acesta este crezul odei mele   Prea Cucernice, părinte Alecse, V-aş face o scrisoare de reproş, Dar nu găsesc nici-una din adrese Doar dacă scriu acest reproş pe dos.

Şi asta-nseamnă să vă scriu o odă,
Căci meritaţi din plin să vă cinstesc,
Prin felul ce-l aveţi, ca certă probă,
Care îmi cere să vă preţuiesc.

Nu-i om în lumea asta să nu vrea,
Să i se recunoască ce-i al lui
Şi merite aveţi. Dacă-aş putea,
V-aş face loc, celest, printre statui.

Cel mai de preţ şi mai frumos rizom,
Al satului din care v-aţi săltat,
V-a dăruit cu seva de-a fi OM,
Cum Dumnezeu v-a binecuvântat.

Mie-mi rămâne doar un biet cuvânt,
De a vă respecta cu oda mea,
Să vă stilez cu ce aveţi mai sfânt,
Că Dumnezeu v-a dăruit o stea!
                       
Acesta este crezul odei mele
Şi zică-n lume cine vrea, ce-o vrea.
Îl rog pe Domnul, cu a Sa putere
Să binecuvânteze oda mea! (mior)