| |
CAPITOLUL VIII – OAMENII SATULUI
A. PERSONALITĂŢILE SATULUI
Nicolae Cojocaru
(general de divizie)
 |
|
„Se ştiu puţine, deocamdată, despre biografia generalului Nicolae Cojocaru.
S-a născut în Dâmbroca, fiind fiul lui Crăciun şi al Anicăi Cojocaru.
Fratele său, Ion Cojocaru, a fost colonel de aviaţie. Nicolae, a urmat şcoala de ofiţeri, apoi a făcut serviciul în diferite garnizoane, după care a urmat Şcoala de Război în Germania. A participat la cel de al doilea război mondial, dobândind gradul de general de divizie. După război, se spune că, fiind prieten cu Petru Groza, acesta i-ar fi oferit un post în Ministerul Forţelor Armate. Anticomunist convins, l-a refuzat. A trecut în rezervă şi a lucrat ca inginer la o întreprindere de proiectări bucureşteană, de unde s-a pensionat. S-a stins din viaţă în 1981.”
(Scriitorul Radu Voinescu) |
„Generalul Nicolae Cojocaru, fratele străbunicii d-lui Radu Voinescu, Ştefania Voinea (bunica doamnei Florica Voinea), este fără echivoc una dintre personalităţile satului Dâmbroca. Familia Cojocaru a locuit la şosea, într-o căsuţă modestă, care era situată între casa lui Vasile Geambaşu şi cea a lui Costică Munteanu. Cei doi fii ai acestei familii, Nicolae şi Ioan, au participat la al doilea război mondial, pe frontul de est. După 23 august 1944, trupele dislocate de pe front, au trecut în refacere şi s-a constituit o divizie la Medgidia, care urma să plece pe frontul de vest.”.
(prof. Constantin Enuş, director al Şcolii Generale Dâmbroca, în perioada 1957-1972)
Epoleţi
Epoleţi de şoimi, înaripaţi cu vise,
Pe umeri ocrotiţi, sub falnic tricolor,
Purtaţi pe voi galoane,
superbe, de narcise,
Vizând speranţa tării, mare-n viitor!
Epoleţi mici cu glas pionieri,
Zglobii şi plini de farmec, dăruire,
Voi flori de mai,
coroane de viitori străjeri,
Ce patriei îi fac întâia juruire!
Epoleţi tineri, pe umeri de recruţi,
V-adapă-n conştiinţă suveranitatea,
Mâncaţi în pace pâinea de militari, născuţi,
Oricând să ţină-n mâini,
hotarul, libertatea!
Epoleţi mari de comandanţi de oşti
Îngalonaţi cu ramura dreptăţii,
Să nu lăsaţi în urmă,
urmări de simpli „foşti”,
Dăruiţi-vă ţara, cu voi, eternităţii!
Epoleţi mari de eroi, îngropaţi sub glie,
De epoleţi duşmani, pătaţi de sânge,
Urcaţi în noi orgoliul pentru ce va să fie,
Ne-aţi dăruit o ţară
şi dreptul a vă plânge!
Epoleţi mari de zori ai ţării mele,
Eroi medaliaţi cu stimă şi respect,
Ei nu râvnesc în sânge,
puterea să şi-o spele,
O Românie-ntreagă şi pace, ei doresc!
Mior
|
|
|
|
