DÂMBROCA, O COMOARA DE SUFLETE
Puţine au fost evenimentele culturale, cu o atât de
adâncă semnificaţie, la care am participat în viaţa mea.
Un sat de mărime medie, de pe malul stâng al râului Buzău, aparţinător de comuna Săgeata, a primit duminică 13 octombrie 2013 binecuvântarea veşniciei. Oamenii trăiesc, cresc copii, devin personalităţi, cei mai mulţi rămân la locul naşterii şi după legea firii, intră cum spunea Lucian Blaga «în jocul elementelor».
Ei pleacă tăcuţi, firesc, cum le-a fost fiecăruia scris, rămân însă urmele lor pe pământ, rămâne satul, rămân o vreme casele lor, rămâne şcoala, biserica, datinile şi mai ales rămâne un sentiment pe care îl lasă moştenire, acela al apartenenţei la locul unde au văzut lumina pentru prima oară.
Un amestec necunoscut de sentimente m-a cuprins la festivitatea de lansare a cărţii « Dâmbroca – Curcubeu peste timp – Repere monografice ». Locul de desfăşurare, curtea grădiniţei. Cei prezenţi erau aşezaţi pe băncuţe cu faţa către intrare. Pe prispa grădiniţei se afla o masă lungă, la care au luat loc: Mircea Iordache, autorul cărţii; Radu Voinescu, scriitor, fiu al satului cel care a şi scris Cuvântul înainte; profesorul de filozofie Constantin Enuş, fost director şi ctitorul şcolii; biologul Elisabeta Popp, fostă directoare a şcolii, Adela Petre, renumita creatoare populară şi Gheorghe Petcu, scriitor buzoian.
Între cei prezenţi s-a aflat şi inginerul agronom, pensionar Ştefan Andrei, coleg de clasa la Liceul Pedagogic cu fratele mai mare al autorului, Ion Iordache, fost profesor de biologie la Vadu Paşi, absent din motivul care ne va alinia şi pe noi. Deosebit de interesat de această lansare cel care a publicat câteva monografii la rândul său, Ştefan Andrei, a apreciat lucrarea, considerând-o ca pe una de o mare valoare, la nivelul lucrărilor fundamentale de acest gen.
Părea, inţial, o adunare obişnuită din vremurile pe care le-am trăit, cum erau festivităţile organizate cu oameni aduşi cu forţa. Spre bucuria mea şi a celorlalţi participanţi ceea ce se întâmpla era o adunare cu adâncă semnificaţie. Era clipa în care satul Dâmbroca vedea pe cel care i-a trecut din istoria trecută în cea prezentă şi pe mai departe în veşnicie.
A fost o clipă de veşnicire, prin efortul generos al ing. Mircea Iordache şi a colaboratorilor săi. Am ascultat pe fostul director al şcolii, Constantin Enuş, un strălucit absolvent al Şcolii Pedagogice din Buzău, cel care a pus temelia localului şi a claselor gimnaziale. Copiii satului merseseră ani în şir la şcoala din Săgeta sau la cea din Scurteşti. Impresionant, a fost episodul vizitei unui ministru adjunct pe şantierul şcolii, unde directorul, alături de săteni, muncea cot la cot, ministrul fiind obligat să-i apuce antebraţul, palmele fiindu-i murdare de praful roşu al cărămizilor pe care le dădea, la mână, zidarilor.
Fiu al Satului, scriitorul Radu Voinescu s-a întors în anii aceia frumoşi când primea drept răsplată pentru rezultatele la învăţătură cărţi din biblioteca personală a d-nei Elisabeta (Păpuşa), pe atunci profesoara de biologie şi directoare a şcolii. Domnia sa, a coordonat, de altfel, întreaga festivitate, cu o fineţe literară deosebită. Frumoasă poveste ne-a spus şi Atena Bratosin Stoian, o renumită cântăreaţă de muzică populară. Au mai vorbit, foarte frumos: Pr. Costel Ion, Dr. Constantin Zaharia. Adela Petre a interpretat cântecul „Mă-ntorc la tine, sat iubit”, cu un farmec rar întâlnit.
Din păcate, aproape toţi vorbitorii prinşi de frumoasa clipă a amintirilor povestite, au uitat ce şi cine îi adusese aici. Referirile la această excelentă carte monografică şi la cel care a scris-o au fost mai puţine. Acestea sunt cuprinse în carte. Autorul a ascultat cu bucurie toate întâmplările cu privirea pierdută în zarea fără de sfârşit a vieţii satului, pe care o cunoştea mai bine decât oricare, bucuros că ajunsese să prindă clipa lansării cărţii, ca pe o magie.
Festivitatea s-a încheiat, invitaţii de onoare s-au retras într-o sală de clasă la un pahar cu vin.
Mircea Iordache a rămas la masa prezidiului să scrie autografe pentru participanţi. Într-o linişte, demnă de măreţia momentului, locuitorii satului au aşteptat răbdători, luau cartea în mână, mulţumeau, se bucurau, cu o linişte pe chipurile lor, stârnită în premieră absolută de acest nepreţuit dar, romanul viţii satului, povestea scrisă de unul din fii lui.
Ne-am îmbrăţişat la plecare, ne-am promis să continuăm comunicarea. Şi, iată cum, la câteva zile aveam sa-l aud pe Mircea Iordache exprimând bucuria împlinirii unui vis: „- Sunt acum ca un maratonist ajuns la capătul cursei. Simt că am reuşit, că m-am învins, pe mine însămi.” Apoi, mărturisirea despre un alt proiect:
”- Sper să fim sănătoşi, să ne mai întâlnim măcar o dată la Dâmbroca la lansarea cărţii autobiografice a Părintelui Protopop Constantin Alecse, din Los Angeles, cel care a contribuit efectiv la scrierea monografiei satului şi care a asigurat tipărirea cărţii ”DÂMBROCA, CURCUBEU PESTE TIMP, repere monografice.
Poate că şi „Viaţa mea”, din care nu va lipsi satul şi chiar un volum de poezii, vor crea motive de revedere.”
Aurel Anghel, scriitor
Vă rugăm să citiți articolul de fond al ing. Mircea Iordache, destre lansarea monografiei.
Cunună de vise, cunună de lauri (de ing. Mircea Iordache)