CAPIT0LUL VI – TRADIŢII ŞI OBICEIURI

Mersul cu Steaua, se făcea începând din ajunul Crăciunului, în toate sărbătorile de iarnă.

Steaua aducea vestea naşterii Domnului, cât şi multă lumină şi credinţă în sufletele oamnenilor, care erau uraţi. Se formau echipe din 2-3 copii care pregăteau un simbol al stelei. Se lua o placă rotundă, din carton sau lemn, la care se ataşa o scândură îngustă, pe post de mâner. Placa şi mânerul erau ornate cu staniol şi cu hârtii colorate. În mijlocul plăcii era lipită icoana cu Naşterea Domnului.

Colindul era rostit de întreaga echipă de urători:

Steaua sus răsare,
Ca o taină mare,
Steaua luminează
Şi adeverează
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte (bis)
Că astăzi curata,
Preanevinovata,
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia (bis)
În ţara vestită
Bethleem numită
Magii cum zăriră
Steaua şi porniră (bis)
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază
Şi dacă sosiră
Îndată-l găsiră,
La dânsul intrară
Şi se închinară (bis)
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite
Luând fiecare
Bucurie mare (bis)
Care bucurie
Şi aici să fie
De la tïnereţe
Pân’la bătrâneţe (bis)
La anul şi la mulţi ani!

În ajunul Crăciunului, se mergea cu Neaţalaşul: se formau echipe de câte 2-3 copii şi în zorii zilei de Ajunul Crăciunului, cu noaptea-n cap, mergeau pe la casele oamenilor şi le urau:

Buna dimineata la Mos Ajun,
Şi mâine cu bine, la Moş Crăciun!
Am venit si noi o data,
La un an cu sanatate,
Să ne fie, să vă fie
La mulţi ani cu bucurie!
Domnul sfant sa ne ajute,
La covrigi si la nuci multe!
Buna dimineata la Mos Ajun
Şi mâine cu bine la Moş Crăciun!
Si la anul sa venim
Sanatosi sa va gasim!
Dati-ne un covrig,
Că murim de frig!
Daţi-ne o nucă,
Să ne vedem de ducă!
Ne dati,ne dati,ne dati ori nu ne dati?
Buna dimïneata la Mos Ajun
Şi mâine cu bine la Moş Crăciun!
La anul şi la mulţi ani!

Copiii mergeau cu traiste, care la unii ţineau loc şi de ghiozdane şi primeau de la gazdele urate, câte un covrig, sau o nucă sau un măr, în unele cazuri câte o bomboană. Copiii erau bucuroşi când veneau acasă cu trăistuţa plina cu: covrigi, nuci, bomboane şi altele. În vremurile acelea, prin anii 1940-1950, darurile făcute de săteni făceau deliciile copiilor.

PLUGUL, de Constantin Baroian

Bună seara gospodari, ziua de azi, la mulţi ani!
Bună seara la fereastră, tovarăşi, la dumneavoastră,
Căci de câte ori venim, tot la masă vă găsim,
Cu paharul plin cu vin şi când bem, ne veselim!
Cu friptură de purcel, că-aşa-i viaţa de boier.
Ridicaţi, în sus, perdele şi-ascultaţi vorbele mele
Şi-ascultaţi încoaُ , la mine, să vă spun ceva de bine:
S-a sculat Sfântul Vasile, s-a sculat într-o Sfântă Joi,
Cu un plug, cu doisprezece boi, boi, Bourei, în coadă, codălbei,
În frunte ţintăţei, te costa pereche 12.000 de lei,
Ştii măi Gigi de unde-i iei? De coalea de la Făurei.
De acum, cântaţi şi voi şi mânaţi-i măi flăcăi!
Hăi, hăăăăăăăi!
Fraţi, cătina vântului, la marginea pământului,
Cât cu ochii coprindeai, brazdă neagră răsturnai
Şi pe brazdă semănai grâu mărunt şi arnăut,
De coalea de peste Prut, cel mai spornic la vândut.
Grâu mărunt şi grâu de vară,
Să dea Domnul să răsară,
Până mâine mai spre seară, căci de arat am terminat
Şi grâul l-am semănat şi grâul l-am semănat
Şi-apoi mâine s-o stârni un vânt mare pe pământ
Şi ploi multe, după vânt, pământul de-l răcorea
Şi sămânţa de-ncolţea, că n-a trecut luna,
Nici săptămâna, lui Traian i-a dat Dumnezeu rod mănos
Şi asta a vrut să vadă că i-a dat Dumnezeu roadă.
Fie bobul încolţit şi cu spicul aurit!
El la lot când a ajuns, ochii-ntâi ce i-au văzut?
Era paiul cât trestia şi spicul cât vrabia
Şi bobul cât mazărea.
Al lui, dumnealui Traian, de bine ce îi părea,
El acasă când venea, nici la masă nu stătea,
Nici în casă nu intra, numai în porumb se dădea
Şi din grajd, pe loc scotea
Un cal negru, năzdrăvan, cum îi place lui Traian:
Negru ca, corbul, iute ca focul,
De nu-i coprindeai locul.
Ia sunaşi din zurgălăi şi mânaţi-i, mâi flăcăi!
Hăi, hăăăăăăăi şi iar, hăăi, hăi!
Traian în scări se ridica şi pe şăi se aşeza
Şi din pinteni când dădea şi la Ţighina se oprea.
Acum, oţel mult, el cumpăra,
99 ocale de fier şi 99 de oţel,
Să facă seceri din el.
Să facă secerele, cu mâner de viorele,
Să-mpartă la fişte-cine, să împartă la fiice, secerele,
La nepoţi şi nepoţele,
Iară secera cea mare, voinicului,
Iar voinicul, de voinic ce era, el cu stânga aduna
Şi cu dreapta secera şi din snopi, claie făcea
Şi-apoi, grâul, tot, îl găta.
Traian se aduna şi din satul lui scotea:
Finii şi vecinii şi babele mai bătrâne.
Le scotea în mijlocul câmpului, în bătaia vântului,
În arşiţa soarelui, pe toate ogoarele.
Grâul de l-a secerat, snopii de i-a legat,
Şi-o arie mare-ncropea, un streajen,
La mijloc, îngropa si grâu-l aduna.
Traian, unde se-ntorcvea şi din grajd, pe loc, scotea
Zece iepe, toate sterpe şi de par că le lega
Şi cu biciul ler bătea şi iepele rincheza
Şi din picioare azvârlea şi grâul îl treiera.
Tot ele cu dinţii pisa
Şi sărea cu nările, vântura cu urechile.
Apoi a încărcat nouă care mocăneşti,
Nouă, chidovăneşti, nouă, moldoveneşti.
Şi-a plecat la moară la Vârlaru, unde a măcinat şi aru,
Dar-ar d....cu-n ea de moară,
Când văzu atâta care, încărcate cu povară,
Scârţâitul roţilor, chiotul flăcăilor
Şi pocnetul bicelor,
A pus coada pe spinare şi-a luat-o-n drum, la vale,
Ca şi-o fată mare.
Iar morarul, priceput, tu-i c...da cui l-a făcut,
Îşi luară cojocul, vârtos şi l-a întors pe dos,
Luă o bardă la subţioară şi-o mână de grăuncioară
Şi după ea striga cât putea: pciu, pciu, pciu, morişca mea!
Pân-a pus laba pe ea. Dă-te jos, dăte-n jos!
Pân-a pus morişca la loc
Şi-o apucă de curele şi-o aşează pă măsele.
Apoi că turnarăm în coş şi din coş, curgea în piatră,
Dar nu făină curată, şi din piatră, în covată,
Nici mălaiul, ca mălaiul, nici făina, ca făina:
Curgea numai aur şi mărgăritare,
În curţile dumneavoastră, stimaţi plugari, mari.
Că şi după ce măcinarăm, saci-i încărcarăm,
Boi-i înjugarăm şi cu carele plecarăm.
Şi ne-am dus în sat, la baba lui moş Stan
Şi baba Gherghina, cu mâinile îmbrumate,
Ca de albini muşcate,
În cămară că intrară şi din cui îşi aleseră
Sită rară, sită deasă şi cu pânză de mătase,
Împletită-n cinci şi-n şase
Şi cernea, măre, cernea, tobele bătea,
Jos, ninsoarea s-aşternea, apoi pâine frământa,
O lăsa pân’ se dospea,
După aia, colaci mari împleticea şi cu lopata-n cuptor îi băga,
Îi lăsa pân’ se cocea, ori din cuptior îi scotea
Şi ni-i da ruminiţi gata
Şi-mpărţea morţilor şi viilor şi nouă, plugarilor.
Alegea vreo cinci, la flăcăii cei voinici,
Iar vreo trei, la copiii mitititei
Şi-apoi, mândrului bărbat, îi dădea un sărutat.
Noi, de urat, am mai ura, frică ni-i c-am însera,
Pă-aici, pă la casa voastră, departe de casa noastră.
Că, Dumnezeu v-a făcut parte de case mari şi luminate,
Noi avem bordeie mici, bune la plugari voinici,
Împrichite şi spoite şi cu stuf acoperite.
Că noi, nu suntem de ici de coalea,
Suntem tocmai de la Satu Lung.
La noi, două fete mari trag la jug şi flăcăii ţin de plug
Şi la noi se bate căinii c.r în c.r, scoate untu ăl mai bun.
Îşi drege fetele feţele şi plugarii, mustăţile.
Că de ne daţi, sau nu ne daţi,
Că doar nu ne daţi marea cu sarea,
Sau hurtu, cu totu,
Ne daţi bani mai multişori, să cumpărăm un boldişor,
Să-l înţepăm pe murguşor,
Să meargă mai repejor. Că noi, de urat, v-am mai urat,
Cu talanga v-am sunat şi nimica nu ne-aţi dat,
Gâturile ni s-au uscat.
Mai rămâneţi sănătoşi, să mâncaţi din caltaboşi
Şi să beţi din vinul roş!
Câci noi v-am făcut urarea şi p-aici ne e cărarea
La anul şi la mulţi ani!
Hai, daţi drumul la plăvani, măi Vasile, păpădie!
Trageţi roata, măi flăcăi! Hăăăăăăi, hăi
Uite, măi, coalea o casă, primitoare, luminoasă,
Şade cu toţii la masă,
Prea mâncă şi nu se-ncurcă, să-i urăm, ne-o da vro curcă!
Ne dă, măi, ne dă de toate, c-anu ăsta, măi nepoate,
Au avut roade bogate,
Nu ca ăla, vecin chel, unde-i lumină la fel,
De zici că bea, se distrează, dar el şade şi veghează.
Stă ursuz şi supărat, că n-a avut rod bogat,
Toată vara a dormit, olio, ăsta trebuie ocolit,
Căci dacă-i urăm, tot noi trebuie să-i mai dăm!
Rămâi sănătos, vecine, căci de sări tu, de-odată,
Cum zici tu c-ai apucat, păi termini curând mălaiu,
De te râde şi buhaiu!
Clopoţelu e la voi, trageţi roata, măi flăcăi!
Hăi, hăăăăăăi!
La anu şi la mulţi ani!

Mersul cu Sorcova: se făcea din ajunul Crăciunului, în toatesărbătorile de iarnă.Pe un beţişor de lemn se realiza o floare din hârie creponată colorată, de diferite culori. Beţişorul se înfăşura peste tot în hârtie colorată sau cu fir de lână colorată. Urătorii erau individuali, mergeau la anumite gazde şi le urau. În timp ce urau, băteau, în mod repetat, sorcovitul, pe umăr cu sorcova:

Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să înfloriţi,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul,
La anul şi la mulţi ani!