CAPIT0LUL VI – TRADIŢII ŞI OBICEIURI
E.** UNELE DINTRE CÂNTECELE ATENEI BRATOSIN STOIAN
Hora la bordei
Verde, fir de busuioc,
Floare cu noroc,
Hai bădiţă, hai la joc,
Să te-nvârt cu foc!
Joacă-mă bădiţă,
Că ţi-oi da guriţă,
Hora-n sat la noi,
Hora la Bordei!
Zi-i măi lăutare,
Că e sărbătoare,
Să ne-nveselească
Hora muntenească!
La horă când am venit,
Tot satu-a ieşit, măi,
Nenea Titi m-a ’nvăţat
Să joc hora-n sat.
Joacă fata mea uşor,
Saltă pe picior, măi,
Stânga, unu, dreapta, doi,
Ca în sat la noi!
Ne ţine isonul,
Cu acordeonul,
Neagu lui Codin,
Să ne-nveselim.
Joacă toată lumea,
Pân’ răsare luna,
Hora-n sat la noi,
Hora la Bordei.
Sârba şi hora străbună,
Tot satul s-adună,
Se strâng fii satului,
În hora dorului.
Bade-al meu când mă-’nvârteşte
Inima-mi topeşte,
Iar în braţe când mă strânge,
Mijlocelu-mi frânge.
Zi-i măi lăutare,
Că e sărbătoare,
Să ne-nveselească
Hora muntenească!
Joacă-mă bădiţă,
Că ţi-oi da guriţă,
Hora-n sat la noi,
Hora la Bordei!
Nu purta fetiţa mea!
Nu purta, hai, nu purta fetiţa mea,
Aşa scurtă, aşa scurtă rochiţa,
Că te râde lumea-n sat,
Marioară, fată, mândră, draga mea
Şi tu eşti de măritat,
Mărioară, fată, mândră, draga mea!
Poartă, mândro, poartă mândruliţa mea,
Cum purta, dar, cum purta şi maică-ta:
Portul mândru bătrânesc,
Marioară, fată, mândră, draga mea,
Că-i frumos şi-i românesc,
Marioară, fată, mândră, draga mea!
Poartă mândră: fota, ia şi marama,
Poartă-ţi, mândră, zestrea dată de la mama!
Pune-ţi mândră în cosiţă,
Marioară, fată mândră, draga mea,
Florile de lămâiţă,
Marioară, fată mândră, draga mea
Şi haide, la mine-n sat,
Marioară, fată mândră, draga mea
Să vestim că ne-am luat
Marioară, fată mândră, draga mea!
La Dâmbroca-n satul meu
La Dâmbroca-n satul meu
Mă poartă dorul mereu,
La căsuţa ce-am lăsat,
În lume când am plecat.
Ulicioară din câmpie,
Eu te port, în suflet, vie.
Chipul mamei, parc-aşteaptă
Şi umple golul din poartă.
În casa bunicilor,
Mi-a fost viaţa fără nor.
Mergeam vara la scăldat,
Cu alte fete din sat.
Adunam salcâm pe braţe,
Tocam iederă la raţe,
Prindeam, în cozi, flori de tei,
Jucam hora, la Bordei.
Dar s-au dus anii de-a rândul
Şi-am rămas numai cu gândul.
Am călcat frunza şi iarba
Şi-n lume-am trăit degeaba,
Că tot ce am strâns pe lume,
Rămâne pe mâini străine.
Vreau să mă întorc, cu dor,
Unde m-am născut să mor:
În pământul strămoşesc,
Acolo să hodinesc!