Soţii Răzvan şi Cristina Bena beneficiază de burse oferite de Uniunea Europeană
![]() |
O familie a atras mai multe fonduri europene pe cercetare decât întreaga Românie în şapte ani În timp ce ţara noastră nu a reuşit în ultimii şapte ani să atragă nici un euro din fondurile europene destinate cercetării, caz unic în UE, există români care activează la universităţi occidentale şi care au obţinut finanţări importante tot din bugetul Uniunii Europene. Este şi cazul a doi tineri, soţ şi soţie, care activează în Franţa şi au obţinut fonduri europene de două milioane de euro. |
|
După cum scriam şi într-un număr anterior, Consiliul European al Cercetării (European Research Council - ERC) reprezintă o ramură a celui de-al şaptelea program cadru pentru cercetare (FP7). A avut un buget de aproape 10 miliarde euro care a fost asigurat de Comisia Europeană. Acest buget impresionant al ERC a fost oferit exclusiv pentru finanţarea unor burse de cercetare acordate oamenilor de ştiinţă din Europa. Singurul criteriu de selecţie pentru finanţare a fost calitatea excepţională a proiectelor de cercetare. |
||
Notă personală: Foarte puțini știu, și articolul din sursa reprodusă nu face nici un fel de mențiune că cercetătorul, și omul de știință dr. Iosif Răzvan Bena, este cleric ortodox, iar dr Cristina Bena este preoteasă. Subsemnatul (pr. Constantin Alecse) am avut onoarea să-l călăuzesc în anii rezidenței lor în America către studiile teologice, ca mai apoi, ani de-a rândul să co-slujim la parohia Sf. Treime din Los Angeles California, în anii în care (pr. dr.) Iosif Răzvan Bena a trecut prin treptele ierarhice inferioare (citeț și ipodiacan), mai apoi în demnitatea de diacon, hirotonit fiind de către IPS Sa dr. Arhiepiscopul Nathaniel, de la Vatra Romanească. Am fost binecuvântat să le fiu duhovnic până la stabilirea lor definitivă în Franța, unde diac. Bena a fost hirotonit preot, și unde IL slujește pe Hristos cu toată ființa sa. Consider faptul că soții BENA constituie modelul exemplar, prin viața și slujirea lor, al adevăratei relații dintre ȘTIINȚĂ ȘI RELIGIE, si nu confruntare. Ne face o deosebită plăcere oridecâteori revine în Statele Unite ale Americii, drept participant la simpozioane științifice, să co-slujim, și să ne bucurăm întru Domnul la Sfânta Masă Euharistică. |