CAPITOLUL IV - INSTITUŢIILE

A. BISERICA

IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

a. Hramul "Adormirea Maicii Domnului"

(15 august 1934)

„Lăcaşul de cult din Dâmbroca are hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Lăcaşul de cult din Dâmbroca are hramul  „Adormirea Maicii Domnului”.

Lăcaşul este în stil brâncovenesc, de dimensiuni modeste, cu o singură turlă, având o capacitate de până la 200 persoane. Pictura este realizată numai în interior, în ulei, restaurată în mai multe rânduri, ultima dată cunoscând efectul benefic al penelului, în 1996, autor fiind preotul Petre Braşoveanu, din Buzău.

Lăcaşul de cult are câteva obiecte rare: un Evhologiu; un Octoih, cu binecuvântare, din 1912, a Mitropolitului Ardealului; două evanghelii din timpul regelui Ferdinand.

Cimitirul satului vechi, mai păstrează o cruce din 1859, anul Micii Uniri din timpul principelui Alexandru Ioan Cuza, cioplită în cariera de piatră de la Ciuta – Măgura.
Parohia are 400 de familii, totalizând 1100 de enoriaşi.

Preotul Dragoş Ştefăniţă Bădescu, părintele paroh în satul Dâmbroca, a spus că înaintea sfinţiei sale, în satul Dâmbroca a păstorit sufletele enoriaşilor un preot celebru, bunicul său, parintele Emil Stanciu, care a oficiat timp de 35 ani, din care 30 în Dâmbroca, trecând întru odihnă veşnică în noiembrie 2000, locul său de odihnă fiind în curtea bisericii satului.

Din mărturisirile părintelui paroh Dragoş-Ştefăniţă Bădescu: „Primul preot care a inaugurat parohia a fost bunicul meu şi evenimentul se petreceau în 1966. Clopotniţa a fost zidită în 1971 şi reabilitată în câteva rânduri, prin fonduri puse la dispoziţie de credincioşii din parohie, iar datorită îmbătrânirii populaţiei, fenomen caracteristic pentru întreg mediul rural din România, unul din cimitire nu mai poate primi „chiriaşi” pentru veşnicie, inaugurând îngroparea decedaţilor în cel de al doilea cimitir.

Consiliul parohial are 8 membri, din care epitropul este domnul Ion Nedelcu, căruia i s-a încredinţat această misie încă de acum 30 de ani. Ceilalţi membri sunt: Stan Bârsan, Gheorghe Catrinoiu, Gheorghe V. Radu, Gheorghe Ghiţă, Gheorghe Stănilă, Ion Victor, Gheorghe Oprea.

Satul în care păstoresc sufletele enoriaşilor este alcătuit din două categorii de oameni: cei aduşi de la munte, împroprietăriţi cu terenuri din această zonă de câmpie, toţi ataşaţi trup şi suflet bisericii, sprijinind, fără rezerve, acţiunile ce le iniţiez; a doua categorie o constituie localnicii, adică băştinaşii, cum li se spune, care sunt mai reticenţi, inclusiv sub aspectul ecleziastic. Vin să se reculeagă, prin rugă, la slujbele oficiate la biserică, în medie 100 de credincioşi. În săptămâna mare vine aproape întregul sat. Bucuria mea este că biserica este adăpostul credinţei pentru un număr apreciabil de copii, aceasta şi ca urmare a faptului că predau religia la şcoală şi conduc cursuri de catehizare, onorate de câteva zeci de elevi.

Întrucât vă interesează şi cum evoluează, în mediul rural, tradiţiile şi obiceiurile, precizez că tot ceea ce derivă din ataşamentul pentru cult nu se pierde, este etern, râmâne valoare perenă, iar celelalte sărbători şi tradiţii le mai practică doar bătrânii. Cel mai dezvoltat este, bineînţeles, cultul morţilor. În condiţii de secetă, fenomen grav, care în zona de câmpie ne încearcă din ce în ce mai des, sunt îndătinate rugăciunile de ploaie, când ieşim, cu alai impunător, în câmp, cu prapori, procesiune la care participă 200 – 250 de oameni, oprindu-ne la una din fântânile de la marginea satului. 

Trăiesc o mare satisfacţie: munca mea este apreciată, oamenii, tot mai mulţi, se întorc la religie, iar eu continui ceea ce am găsit la luarea în primire a parohiei. Astfel, ca într-o ştafetă a generaţiilor, contribui, după misia nobilă a bunicului, la cultivarea ataşamentului faţă de biserică.”  (Extras din „În căutarea unei noi şanse- Săgeata” )