CAPITOLUL IV - INSTITUŢIILE

 B. ŞCOALA ŞI INSTITUŢIILE ADIACENTE

CAPITOLUL IV - INSTITUŢIILE

 B. ŞCOALA ŞI INSTITUŢIILE ADIACENTE

1. SCOALA

a. Istoricul scolii

 „Profesorul Ilie Mândricel din Valea Bălănesei, care a studiat, pe parcursul mai multor decenii despre învăţământ şi a observat faţa lui ascunsă: „ A vorbi despre şcolile săteşti, presupune a te referi la activitatea de pionierat a bisericilor, schiturilor, mânăstirilor şi anonimilor grămatici”.

În noiembrie 1838 s-a înfiinţat Revizoratul Şcolar al judeţului Buzău, care, în 1892, devine Inspectoratul Şcolar al judeţului, denumire sub care va funcţiona până în 1948, când s-a transformat în Secţia de Învăţământ  Buzău. Din 1968 se revine la denumirea de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Buzău.

Cu dese întreruperi, activitatea şcolară se desfăşoară şi în 1849, evidenţele de arhivă atestând existenţa unor instituţii de învăţământ rurale în Scurteşti, Ciocârlia, Stănceşti, Dâmbroca şi Vadu Paşii. În 1855 se construise şi aşezase deja sistemul învăţământului sătesc, coordonat de Eforia Şcoalelor, care a fost îndrituită să aprobe înfiinţarea de instituţii de educaţie şi în alte localităţi, dar instrucţia tineretului se rezumă tot la o perioadă de 3 ani, clasa a patra funcţionând numai în centre orăşeneşti importante, fără faza iniţială, de grădiniţă.

În tot principatul Ţării Româneşti, au fost înfiinţate şi şcolile comunale: Fiecare sat alcătuit din mai mult de 50 familii, avea şcoala sa particulară, unde se învăţa în două clase, citirea, scrierea, catehismul şi socoteala.

Iniţiatorul învăţământului public buzoian, Dionisie Romano, împreună cu alţi profesori a condus instruirea învăţătorilor, în probleme de : programă, orar, manuale, metodologie de gramatică, caligrafie, istoria sfântă, geografie, aritmetică, catehism, evanghelie, abeţedar religios, prinţipuri de agricultură, prinţipuri de istorie universală, etc.

În perioada de sfârşit a veacului al XIX-lea, dezvoltarea presei în Principate, s-a ocupat şi de învăţământ. Astfel, între anii 1849 – 1852, a apărut revista bilunară „Învăţătorul satului”, care, mai apoi, a fost denumită „ Floera satului”. În primul număr  al revistei, articolul de fond a fost semnat de Petrache Poenaru, pe atunci directorul Eforiei Şcoalelor, alături de Gheorghe Lazăr, Gheorghe Asachi, Ioan Heliade Rădulescu, Spiru Haret şi Constantin Angelescu.

În 1934, directorii şcolilor din satele comunei Scurteşti erau următorii:
            - Nicolae Şt. Mitrea - Scurteşti
            - D.C. Dabija - Stănceşti
            - N.I. Dumitrescu - Dâmbroca
            - Eliza Gh. Popescu - Ciocârlia
            - Mihalache I. Nistor - Vadu Paşii

Preotul din Stănceşti, Ioan Şt. Mitrea, preda religia în şcolile comunei.

În vederea pregătirii elevilor pentru viaţă, cadrele didactice nu se limitau doar în a le preda noţiunile prevăzute de programe, concretizate în manuale, ci colaborau cu organismele de la nivel de plasă, pretură şi prefectură. În 1935, Camera Agricolă Buzău, sprijinea şcolile să organizeze serbări dedicate „Zilei Pomilor”. Primăriile erau preocupate de asigurarea materialelor necesare şcolilor, de dotarea cu materiale, dar şi cu suprafeţe de teren pentru lotul şcolar.

În 1941 s-a dat un ordin cu caracter dictatorial, prin care se impunea ca : în sălile de clasă, pe holuri, în cancelarie, să nu se mai afişeze nimic altceva, nici-un portret, în afară de al M.S. Regelui şi ale membrilor Dinastiei, ce vor fi ridicate de la depozitele prefecturilor.

Pe vremea aceea nu erau medici, încadraţi în comuna Scurteşti (de care aparţinea satul Dâmbroca), controlul igienic fiind făcut de doctori din localităţile: Săgeata, Zilişteanca, Poşta Câlnău, Cochirleanca, Mărăcineni.

Învăţământul s-a dezvoltat vertiginos în anii comunismului, trecându-se la obligativitatea şcolii de 7 clase, apoi la 8 clase şi la cea de 10 – 12 clase. Un program masiv de investiţii a asigurat înfiinţarea de unităţi de învăţământ, în fiecare sat, iar Constituţia proclama gratuitatea instrucţiei şi educaţiei.” (Extras din Monografia comunei Vadu Paşii)

„În noiembrie 1838 ia fiinţă Revizoratul Şcolar al judeţului Buzău, care, în 1892, devine Inspectoratul Şcolar al  judeţului, denumire sub care va funcţiona până în 1948, când se va transforma în Secţia de Învăţământ Buzău. Din 1968 se revine la denumirea de Inspectoratul ş Şcolar al judeţului Buzău.

În 1948 s-a adoptat Legea învăţământului, generalizându-se învăţământul de 7 clase şi eliminându-se religia din şcoli - întrucât învăţământul se declarase laic.

În 1949, Dâmbroca aparţinea de comuna Stănceşti, plasa Mărăcineni şi avea şcoală primară, cu patru clase.

Datele de înfiinţare a şcolilor din satele comunei sunt menţionate a fi următoarele:
- Beilic – şcoala cu clase I-IV – 1838;
- Găvăneşti – şcoala cu clasele I-VII – 1838;
- Săgeata – şcoala cu clasele I-VII – 1848;
- Dâmbroca – şcoala cu clasele I-VII – 1905;
- Borduşani – şcoala cu clasele I-IV – 1925.

În 1964, comuna Săgeata adoptă un proiect pentru extinderea localului de şcoală din Dâmbroca, de la două la patru săli de clasă, construirea unui grup social, extinderea incintei instituţiei şi conceperea activităţii pe lotul experimental atribuit, documentaţia respectivă fiind estimată la 80.000 lei, lucrările fiind finalizate în 1966” (Extras din Monografia comunei Săgeata)