www.dambroca.com/cap-8-de-vorba-cu-cativa-batrani.htm |
|---|
CAPITOLUL VIII – OAMENII SATULUI
|
 |
Ioana Florea – 99 ani, rămasă văduvă de război de la 28 ani.„M-am luptat şi am fost ajutată de fraţi şi mi-am crescut cei trei copii şi a fost greu, foarte greu. Pe cel mic l-am născut în timpul războiului. Când l-am văzut pentru ultima oară şi a plecat din nou pe front, era tare necăjit şi mi-a zis: „Măcar dacă ar muri ăsta micu, să rămâi cu doi. Ce te faci tu cu trei?” Da sunt aşa bucuroasă de ei, că sunt toţi şi se ţin unul de altul şi se au bine.
|
Începeam apoi, singură, să mă refac, ca nu cumva copiii să vină şi să mă găsească moartă lângă ei. Sunt mulţumită de copii. Dacă am zis că laptele ăsta e acru, ei n-au zis că nu-i, ci aşa cum am zis eu. Ţin la mine şi eu ţin la ei, cum la unul şi la altul. Le mulţumesc, că am ajuns ca până la vârsta asta să nu am o mână ruptă, un picior rupt. Mă cam copleşesc durerile de oase. De mişcat mă mişc foarte greu. Costel e baza, da, el, el. mai vine şi Valeriu şi stă 1-2 zile pe săptămână.
Îi văd câteodată câte trei şi se sfătuiesc între ei şi-s aşa de împăcată în sufletul meu că i-am văzut, că se au aşa ca fraţii şi-s aşa de bine educaţi! Cât am trăit m-am îngrijit şi de biserică. Eu am făcut prescuri şi pască pentru tot satul, ani de zile. La biserică eram mereu. Toate evangheliile şi toate slujbele le ascult şi numai se pronunţă că-i cutare sau cutare Evanghelie, eu o ştiu pe toată.
Soţul când a plecat ultima oară era tare necăjit. Eu eram cu copiii, aveam doi mânzaţi, pe care-i puneam la căruţă şi mă duceam cu ei la câmp. I-am zis să meargă sănătos şi să se întoarcă sănătos. Îmi trimetea scrisori din Transnistria. Băiatul cel mare mi-a reproşat: „De ce nu le-ai păstrat mămică, să-i mai citesc şi eu scrisorile lui tata?” Atunci nu am ţinut seamă, le-am băgat pe foc. În 1943 a dispărut. A venit un om de la Stănceşti , care a fost cu el în pluton şi care-i zisese: „ Măi Florică, hai să plecăm în noaptea asta!” Tata a zis: „ Măi, nu plec, vine şi mă prinde, de mă aduce înapoi. Mai mare ruşinea!” A rămas acolo. Cel din Stănceşti a plecat şi a ajuns acasă, iar peste noapte toată compania a fost mitraliată.”
 |
„De când aştept să mor! Cum mă simt? Sunt plecată de-acasă.
|
 |
Fica sa Anton Floarea, vorbeşte în locul mamei, căci mama ei nu prea aude.
|
Despre sat pot spune că e un sat cu oameni sociabili, se ajută, mai mult pe bază de grad de rudenie. Dacă moare un bătrân şi nu are cine să-l îngroape, sare lumea în ajutor şi-i face înmormântare creştinească, împreună cu primăria şi biserica.
E greu să îngrijeşti de un bătrân, dar trebuie, că şi el a a făcut ceva în viaţă pentru urmaşi. Noi am fost trei copii:
- un frate de 69 ani, Stoian Costel, fost şofer la CAP, după care a fost lucrător la canal şi în final, lucrător la RENEL, de unde a ieşit la pensie,
- o soră decedată în 1978, în urma unui blocaj renal şi i-au rămas trei copii. A fost o pierdere de neegalat şi avem durere mare.
Am doi copii: o fată de 36 ani şi un băiat de 32 ani. Amândoi sunt în Bucureşti. Fata e medic distribuitor, la „MEDIPLUS”, iar băiatul e inginer în tehnologia transporturilor şi masterand.
 |
„Viaţa familiei noastre a fost foarte bună şi frumoasă. Am crescut 4 copii, care sunt foarte bine şi sunt mulţumită de ei. Sunt cuminţi, liniştiţi.
|
Născută în 1929 în Dâmbroca, comuna Scurteşti.
|
M-au ajutat şi preotul şi primăriţa (Adina Bădescu), mi-au dat acte de aici, căci nu puteam merge la Buzău, să-l îngropăm. Zăpada în afara satului, pe şosea ajunsese la 6 m., înălţime. De putere, pot spune că mai am, căci şi acum merg la câmp şi prăşesc. Sunt destul de bătrână, am avut necazuri multe, dar mă ţine Dumnezeu sănătoasă.”
 |
„Când aveam 7 ani şi-am mers la şcoală, tata a murit. A luptat la Mărăşeşti în 1916, a fost aruncat în groapă şi l-a scos cineva. În groapă le dădea foc. A mai trăit câţiva ani, a primit 10 pogoane de pământ şi a tras de el până a murit.
|
Eu plâng mereu de nea Neculai Iordache ( vorbeşte cu ochii în lacrimi), Dacă nu era el, eu nu aveam băiat. A leşinat la 4 ani, am mers la nea Neculai, a chemat salvarea şi a venit şi el. La spital copilul s-a îmbolnăvit de plămâni. Când a venit de la spital, nea Neculai i-a făcut tratament şi mulţumesc lui Dumnezeu că băiatul trăieşte şi astăzi.”
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|
