CAPITOLUL VIII – OAMENII SATULUI
A. PERSONALITĂŢILE SATULUI
B. INTELECTUALII DE SEAMĂ
C. ALŢI OAMENI DE SEAMĂ AI SATULUI
|
D. BĂTRÂNII SATULUI
E. EROII SATULUI DÂMBROCA
F. PECEŢI DE OMENIE
|
D. BĂTRÂNII SATULUI
De vorbă cu câţiva bătrâni
|
|
Ioana Florea – 99 ani, rămasă văduvă de război de la 28 ani.
„M-am luptat şi am fost ajutată de fraţi şi mi-am crescut cei trei copii şi a fost greu, foarte greu. Pe cel mic l-am născut în timpul războiului. Când l-am văzut pentru ultima oară şi a plecat din nou pe front, era tare necăjit şi mi-a zis: „Măcar dacă ar muri ăsta micu, să rămâi cu doi. Ce te faci tu cu trei?” Da sunt aşa bucuroasă de ei, că sunt toţi şi se ţin unul de altul şi se au bine.
Am suportat foarte bine toate greutăţile, că mi-a dat Dumnezeu o inimă, de n-am avut nevoie de nimica în viaţă. Nu mi-a trebuit alt om.
Mă îngrijeam, dormeam cu ei, că aveam casa neterminată, dormeam cu ei pe jos şi mă frământam, cum să fac să-i scot la lumină. |
Începeam apoi, singură, să mă refac, ca nu cumva copiii să vină şi să mă găsească moartă lângă ei. Sunt mulţumită de copii. Dacă am zis că laptele ăsta e acru, ei n-au zis că nu-i, ci aşa cum am zis eu. Ţin la mine şi eu ţin la ei, cum la unul şi la altul. Le mulţumesc, că am ajuns ca până la vârsta asta să nu am o mână ruptă, un picior rupt. Mă cam copleşesc durerile de oase. De mişcat mă mişc foarte greu. Costel e baza, da, el, el. mai vine şi Valeriu şi stă 1-2 zile pe săptămână.
Îi văd câteodată câte trei şi se sfătuiesc între ei şi-s aşa de împăcată în sufletul meu că i-am văzut, că se au aşa ca fraţii şi-s aşa de bine educaţi! Cât am trăit m-am îngrijit şi de biserică. Eu am făcut prescuri şi pască pentru tot satul, ani de zile. La biserică eram mereu. Toate evangheliile şi toate slujbele le ascult şi numai se pronunţă că-i cutare sau cutare Evanghelie, eu o ştiu pe toată.
Soţul când a plecat ultima oară era tare necăjit. Eu eram cu copiii, aveam doi mânzaţi, pe care-i puneam la căruţă şi mă duceam cu ei la câmp. I-am zis să meargă sănătos şi să se întoarcă sănătos. Îmi trimetea scrisori din Transnistria. Băiatul cel mare mi-a reproşat: „De ce nu le-ai păstrat mămică, să-i mai citesc şi eu scrisorile lui tata?” Atunci nu am ţinut seamă, le-am băgat pe foc. În 1943 a dispărut. A venit un om de la Stănceşti , care a fost cu el în pluton şi care-i zisese: „ Măi Florică, hai să plecăm în noaptea asta!” Tata a zis: „ Măi, nu plec, vine şi mă prinde, de mă aduce înapoi. Mai mare ruşinea!” A rămas acolo. Cel din Stănceşti a plecat şi a ajuns acasă, iar peste noapte toată compania a fost mitraliată.”
|
|
„De când aştept să mor! Cum mă simt? Sunt plecată de-acasă.
Dacă mi-e dor de sat? Vai de mine, cum să nu!
Casa s-a dărâmat, că n-am apucat să facem casă bună. Ne-au luat hoţii de la colectiv şi căruţa şi boii. Aveam omul ăsta al meu, aşa... vrednic foc, de toate a făcut. Acum nu mai avem nimic, decât casa, da-i uzată. Am avut noroc de copii (2 fete şi 2 băieţi).
Ce durere a fost, am avut pământ la Pădure, 2 pogoane.
Pe băiatul lui Enache Alexe, cu care zici că vrei să faci cartea asta despre sat, îl ştiu, mi-l amintesc şi de când a plecat de-acasă. Mai are două surori aici şi una acolo.
Olica, sora dumitale (a lui Mircea ordache), ce mai face?
Să trăiţi şi să fiţi sănătos!”
|
|
|
Fica sa Anton Floarea, vorbeşte în locul mamei, căci mama ei nu prea aude.
„Mama nu prea aude şi vorbeşte greu. Eu am 60 ani. O îngrijesc pe mama de 9 ani, de când a murit tata.
Tatăl meu, Stoian Sava, a murit în 2003, la 81 ani. Mama se trage din familia Radu Florea ( Tătaru).
Eu am lucrat în comerţ de la 18 ani. Şcoala generală am urmat-o în sat, apoi am mers la Grupul Şcolar Comercial din Ploieşti.
În perioada 1969 – 2003 am fost angajată la ICSMI Buzău, fostul OCL. Am fost dată în şomaj şi m-am pensionat pe caz de boală. Acum sunt la pensie de vârstă.
|
Despre sat pot spune că e un sat cu oameni sociabili, se ajută, mai mult pe bază de grad de rudenie. Dacă moare un bătrân şi nu are cine să-l îngroape, sare lumea în ajutor şi-i face înmormântare creştinească, împreună cu primăria şi biserica.
E greu să îngrijeşti de un bătrân, dar trebuie, că şi el a a făcut ceva în viaţă pentru urmaşi. Noi am fost trei copii:
- un frate de 69 ani, Stoian Costel, fost şofer la CAP, după care a fost lucrător la canal şi în final, lucrător la RENEL, de unde a ieşit la pensie,
- o soră decedată în 1978, în urma unui blocaj renal şi i-au rămas trei copii. A fost o pierdere de neegalat şi avem durere mare.
Am doi copii: o fată de 36 ani şi un băiat de 32 ani. Amândoi sunt în Bucureşti. Fata e medic distribuitor, la „MEDIPLUS”, iar băiatul e inginer în tehnologia transporturilor şi masterand.
|
|
„Viaţa familiei noastre a fost foarte bună şi frumoasă. Am crescut 4 copii, care sunt foarte bine şi sunt mulţumită de ei. Sunt cuminţi, liniştiţi.
Dintre oamenii din sat pot spune:
Stan Bârsan – a fost şi este un om serios, vecin bun.
Înainte era lumea mult mai serioasă. Îi spun fetei care stă cu mine: „ Mamă, s-a dus lumea bună, a rămas numai tineret, fiecare tânăr are problemele şi mentalităţile lui, fiecare pentru el, nu mai e lumea unită. Acum sunt veniţi din toate părţile, fiecare pentru el, nu mai e lumea ca înainte.
Familia lui Neagu Voinea a fost de oameni mari, numai de oameni învăţaţi. Neagu a avut 2 unchi, amândoi au fost generali, erau fraţii mamei soacre a mea ( Ungureanca). O soră a mamei soacre a fost profesoară în Bucureşti. Tata socru, a avut şi el nepoate, care au fost profesoare la Bucureşti.”
|
Născută în 1929 în Dâmbroca, comuna Scurteşti.
Din părinţii: Constantin şi Ştefania Tăbăcaru
1936 – 1943 – Şcoala Generală Scurteşti - Bz
S-a căsătorit în 1948 şi au avut 4 copii:
- Mircea: - n. 1949 – d. 2006
- Petrică: – n. 1950 – d. 1978,
- Gheorghe: n, 1955, cu Academia de poliţie, a fost comisar şef la Comisariatul de Poliţie Buzău,
- Cristian – n. 1957, absolvent de liceu, Patron de restaurant. |
|
|
|
|
Femeia care a suferit cel mai mult de pe urma iernii din ian – febr. 2012
Are 82 ani, a fost căsătorită cu Nicolae Stanciu ( Tilă al lui Barosu).
A avut 4 copii, dintre care 2 au murit.
Stă singură la margine de sat, iar copiii cănd vin pe acasă, constată că tot lipseşte câte ceva. Li s-a furat vaca şi unele lucruri de prin curte. O vizitează mai des Nicu.
A suferit mult de pe urma iernii, la începutul anului 2012: „N-am mai întâlnit iarnă ca anul ăsta. A mai fost iarnă grea, prin 1953 – 1954, dar nu ca iarna asta. Nu se mai vedeau gardurile. Taman atunci mi-a murit şi băiatul de 63 ani, pe 4 februarie. A venit Floştănică (Nicolae Crăciun – fermierul) şi m-a ajutat şi nu mi-a luat niciun ban. |
M-au ajutat şi preotul şi primăriţa (Adina Bădescu), mi-au dat acte de aici, căci nu puteam merge la Buzău, să-l îngropăm. Zăpada în afara satului, pe şosea ajunsese la 6 m., înălţime. De putere, pot spune că mai am, căci şi acum merg la câmp şi prăşesc. Sunt destul de bătrână, am avut necazuri multe, dar mă ţine Dumnezeu sănătoasă.”
|
|
„Când aveam 7 ani şi-am mers la şcoală, tata a murit. A luptat la Mărăşeşti în 1916, a fost aruncat în groapă şi l-a scos cineva. În groapă le dădea foc. A mai trăit câţiva ani, a primit 10 pogoane de pământ şi a tras de el până a murit.
Eu am lucrat cât am putut (cu ochii în lacrimi), cu agricultura, până la colectivizare. În colectiv am lucrat vreo 10 ani, apoi mi-am luat şi un servici, la ape, la irigaţii, după ce am făcut o calificare la Giurgiu. De 22 ani sunt la pensie şi-s mulţumit. Soţia este Ungureanu Maria, din Borduşani. Am 3 copii (2 fete şi 1 băiat). Sunt la oraş. Noi am rămas singuri.
|
Eu plâng mereu de nea Neculai Iordache ( vorbeşte cu ochii în lacrimi), Dacă nu era el, eu nu aveam băiat. A leşinat la 4 ani, am mers la nea Neculai, a chemat salvarea şi a venit şi el. La spital copilul s-a îmbolnăvit de plămâni. Când a venit de la spital, nea Neculai i-a făcut tratament şi mulţumesc lui Dumnezeu că băiatul trăieşte şi astăzi.”
|
|