CAPITOLUL VIII – OAMENII SATULUI
A. PERSONALITĂŢILE SATULUI
B. INTELECTUALII DE SEAMĂ
C. ALŢI OAMENI DE SEAMĂ AI SATULUI
|
D. BĂTRÂNII SATULUI
E. EROII SATULUI DÂMBROCA
F. PECEŢI DE OMENIE
|
E. EROII SATULUI DÂMBROCA
|
|
A. – Dispăruţii şi prizonierii care nu s-au mai întors:
01. Ciopec Nicolae
02. Florea Alexe
03. Stoian Vasile
04. Florea Dragomir (Tătaru)
05. Lalu Ion
06. Lalu Neculai
07. Radu Vasile (al Mandei lui Ion Cazan)
08. Bârsan Constantin (al lui Neculai Bârsan)
09. Enache Gheorghe (dascălul)
10. Iopsif Nicolae (al lui Beţivaru)
11. Enache Ion (al lui Elarie)
12. Toma Mihai (al lui Potcovaru)
13. Chiriţă Neculai (al lui Stan Chiriţă)
14. Enache Dumitru (al lui Buricea)
15. Voinea Ion
16. Nedelcu Ion (tatăl epitropului)
17. Nedelcu Constantin (frate cu Ion)
18. Mihăilă Ion (al lui Fifaru)
B - Prizonieri care s-au întors acasă:
01. Iordache Nicolae
02. Zaharia Alexandru
03. Şerban Enache
04. Enache Radu ( al lui Ilarie)
05. Creţu Constantin
06. Radu Ion ( Panduru)
07. Lalu Gheorghe
08. Zaharia Neculai
C. – Soţiile şi copiii celor plecaţi pe front, care au dus-o foarte greu şi mulţi suportă consecinţele şi în prezent.
Un caz deosebit s-a petrecut cu Alexandru Zaharia, care s-a întors din prizonierat abia pe la sfârşitul deceniului 7, al veacului 20, la numai câteva zile după ce i s-a făcut înmormântarea...
D. – combatanţi care s-au întors de pe front:
01. - Mihăilă Toader (al lui Fifaru) - rănit
02. – Glineschi Paul – rănit la Cotu Donului
03. – Mirică I Gheorghe
03. – Oprea Petrache
04. – Preda Constantin
05. – Nicolau Ion
06. – Benone Florea
07. – Cojocaru Nicolae, general de divizie
08. – Cojocaru Ion, colonel
09. – Macovei
10. – Melcu Ion
11. – Enache Dumitru
12. – Dinu Dumitru
13. – Ţiţei Codică
14. – Catrinoiu Ion
15. – Mirea Ion |
D. – combatanţi care s-au întors de pe front:
01. - Mihăilă Toader (al lui Fifaru) - rănit
02. – Glineschi Paul – rănit la Cotu Donului
03. – Mirică I Gheorghe
03. – Oprea Petrache
04. – Preda Constantin
05. – Nicolau Ion
06. – Benone Florea
|
|
07. – Cojocaru Nicolae, general de divizie
08. – Cojocaru Ion, colonel
09. – Macovei
10. – Melcu Ion
11. – Enache Dumitru
12. – Dinu Dumitru
13. – Ţiţei Codică
14. – Catrinoiu Ion
15. – Mirea Ion |
|
„ În al doilea război mondial, tatăl meu, bravul ostaş Mirică I Gheorghe, a trecut prin multe situaţii grele. Nu am putut afla tot ce trebuia despre acea perioadă, deoarece atunci când începea să povestească, îi dădeau lacrimile şi se poticnea. Numai băiatul meu a reuşit cu rugăminţi şi îmbunări să afle câte ceva despre participarea tatei la război.
A fost concentrat în noembrie 1939 şi a fost lăsat la vatră în august 1944. Mama a rămas cu două fete mici: eu, aveam 2,5 ani, iar sora mea (mijlocie), abia două săptămâni. A luptat 33 luni pe front, în linia a I-a, ca vânător de munte, având misiuni grele, prin batalii si de a asigura hrana armatei.
Dintre situaţiile mai deosebite, menţionez:
1.- În căutările de hrană, în una din zile,
descoperă că foarte aproape de tabăra lor se afla armata rusă, gata de atac. A raportat, tremurând, maiorului său: „ Ruşii, domnule maior, sunt aproape, sunt mulţi! Ne vor învinge, domnule maior!” |
De faţă era şi sublocotenentul Codreanu, fratele legionarului Zelea Codreanu, care a îndrepta arma spre tata şi a tras. Numai intervenţia maiorului, care i-a deviat arma, a făcut să scape cu viaţă. Dupa cateva minute, sublocotenentul l-a luat pe ostaşul Mirică I Gheorghe şi căuta să-l ducă undeva în ascunziş şi acolo să-şi pună în practică plăcerea sa, sadică, de a ucide. Un camarad, care a văzut ce se întâmpla, a raportat la maior.
Maiorul a ordonat ca sublocotenentul Codreanu să fie chemat de urgenţă. L-a certat pe sublocotenent şi l-a întrebat: „ – Ce ai cu ostaşul Mirică?”. Răspunsul a venit prompt:” – De ce spune că ruşii ne vor ucide? Am să vă arăt eu, cum stau lucrurile!”. Imediat a dat comandă plutonului său să-l urmeze. La câteva minute s-a auzit o rafală de mitralieră, apoi s-a lăsat liniştea de mormânt. După ce a observat că ruşii plecase din acea zonă, maiorul, împreună cu câţiva ostaşi, a mers la faţa locului şi a constatat că plutonul sublocotenentului Codreanu a fost secerat.
2.-Pe câmpul de luptă veneau avioane sanitare,
din ţară, de luau răniţii. Ostaşul Mirică I Gheorghe a ajutat la îmbarcarea lor şi la o astfel de îmbarcare, când mai era un loc liber, medicul l-a invitat să urcea, că şi el e rănit şi trebuie să se vindece, apoi să fie lăsat la vatră. Ostaşul Mirică a refuzat, politicos, arătându-i medicului că lângă avion este un camarad grav rănit şi necesită intervenţii urgente. A mai spus că, poate că Dumnezeu îi va ajuta şi lui să fie lăsat la vatră. Aşa s-a şi întâmplat.
3.– Mergând cu bătăliile, pe malul Nistrului, a întâlnit
oameni tare necăjiţi, care nu aveau ce mânca. Din ceea ce avea pentru soldaţii români a rupt câte un sac de cereale şi le dădea acelor oameni.
În cei 5 ani de concentrare, a avut o singură permisie, în septembrie 1942. Când a venit, l-am recunoscut după o poză cu flori de liliac, pe care ne-o trimisese în luna mai, îmbrăcat în uniforma de vânător de munte şi cu mâinile pe raniţă. Cu mâinile pe raniţă era şi când a venit în permisie.” (Maria Bunea)
|
|