CAPITOLUL I – CADRUL ISTORIC
PAGINI DIN ISTORIA SATULUI DÂMBROCA
2. Elemente de geopolitică şi evoluţie istorică
În dicţionarul lui Basil Iorgulescu se arată că:
„În avalul râului Buzău, comunităţile sunt înşirate, precum o salbă, copiind meandrele cursului de apă. Argumentele transmise prin viu grai, susţin că şi în 1808 şi în timpul războiului ruso – turc (1808 – 1812), râul Buzău a fost trecut, de ambele armate, prin acelaşi vad. Staţionarea trupelor în zonă, a prilejuit „moscalilor”, „spahiilor şi ienicerilor” să devasteze şi să treacă prin foc şi sabie localităţile din zonă. Acest act tragic a creat Scurteştiului motivul să fie supranumit Pârjolu. Localnicii au fugit din calea devastării, revenind abia în 1813, când au încetat operaţiunile militare.
În vreme, la localnici s-au mai alăturat şi alţi oameni prigoniţi de soartă, cărora, după graiul epocii, li s-a spus că s-au atârnat de băştinaşi, astfel născându-se, cu timpul, satul Atârnaţi.
După instaurarea păcii, însurăţeii , împroprietăriţi în conformitate cu legea din 1879, au pus bazele satelor Dâmbroca şi Vadu Paşii.
Scurteştiul s-a constituit ca, comună în 1864, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care a proclamat Legea rurală. Atunci Scurteştiul făcea parte din plasa Câmpu şi avea în componenţă satele: Băjani, Focşenei, Scurteşti şi Stănceşti, cu precizarea că , în vechime, aşezarea s-a mai numit Atârnaţi şi Ulmeni, având la acea dată 3 biserici, 283 case şi 260 familii.
În 1912, comuna Scurteşti avea in componenţă satele: Băjani, Ciocârlia, Dâmbroca, Focşenei, Scurteşti (reşedinţa comunei ), Stănceşti şi Vadu Paşii.
Dicţionarul lui Basil Iorgulescu, arată că la 1890, proprietăţile mari erau: Băjani(356 ha), Dâmbroca ( formată din trei trupuri: 1) Spiridoneanca, 2) Stănceşti, 3) Coiteasca, arendate împreună sub numele de Dâmbroca). După ce au fost vândute, a rămas partea numită Dâmbroca, fostă a Episcopiei Buzău, cu 1350 ha, din care 681 ha s-au atribuit însurăţeilor, conform legii din 1879, sub numele de Spiridoneanca şi Dâmbroca propriu zisă, cu 675 ha.
Comuna era formată, în 1890, din satele Atârnaţi (220 locuitori şi 48 case), Băjani (150 locuitori şi 29 case), Ciocârlia (173 locuitori şi 43 case), Dâmbroca (Chiona), sat de însurăţei( 130 locuitori şi 34 case), Focşenei (80 locuitori şi 20 case), Scurteşti sau Pârjolu, reşedinţa comunei ( 720 locuitori şi 157 case), Stănceşti (620 locuitori şi 126 case) şi Vadu Paşii (470 locuitori şi 153 case).”
................................................................................
În monografia întocmită în 1943 de Prefectura judeţului, se menţionează şi comuna Scurteşti, plasa Mărăcineni, cu satele: Ciocârlia, Dâmbroca, Scurteşti şi Stănceşti. Biserica de la Dâmbroca a fost construită în 1888, susţine monografia citată.
................................................................................
În „Toponimica românească”, apărută în 1963, la Editura Academiei R.P.R., Iorgu Iordan, opinează pentru analizarea numelor de locuri ale unei zone, potrivit modului în care au luat naştere, precum şi rolului pe care l-au avut în viaţa poporului, a unei colectivităţi, zone, etc.
Astfel referindu-se la denumirea satului Dâmbroca, el este de părere că acesta s-a numit iniţial Dâlboca, dar, din cauza pronunţiei greoaie, oamenii au găsit soluţia de a apela la o metateză – modificare fonetică, l-a numit Dâmbroca. Este un cuvânt de origine slavă ( „oka”, rădăcina cuvântului, ce vine de la dâmb, un regionalism pentru movilă).
...............................................................................
„– Satul Dâmbroca s-a constituit în anul 1881, când s-a înfăptuit împroprietărirea ţăranilor fără pământ, sub domnia Regelui Carol I. Denumirea satului de Dâmbroca, vine de la dâmb – ridicătură şi rocă – pământ, satul fiind aşezat pe dâmb. De la Dârlea spre sat, pământul era mai ridicat cu cca 1 – 1,2 m, iar de la Stănceşti, spre Dâmbroca – punctul Ion Radu, diferenţa de nivel era şi mai mare.
Dâmbroca a aparţinut comunei Scurteşti până în 1946, când satele Stănceşti şi Dâmbroca, au format comuna Stănceşti, care a funcţionat aşa până în 1950, când prin legea raionării, a intrat în componenţa comunei Săgeata.
În perioada anilor 1933 – 1938, Dâmbroca a fost comună de sine stătătoare. După 1938, a revenit la comuna Scurteşti.
Primul locuitor, al satului Dâmbroca, a fost Ion Coman, care a fost tatăl lui Ghiţă C. Ionescu (Coman) şi bunicul Preotului Prof. Dr. Docent Ioan G. Coman – savant de renume mondial. Alţi locuitori, veniţi prin 1884, au fost: Radu Mirea, Vlad Preda şi Ţâncu Tănase, tatăl lui Nicolae Tănase Albu.”
(Prof. Constantin Enuş, fost director al şcolii din Dâmbroca în perioada 1957 – 1972)
Notă
Din hăţişul de date, uneori contradictorii, aflate în materialele documentare şi în cele două monografii (Săgeata şi Vadu Paşii), se poate contura, totuşi o atestare a satului Dâmbroca şi apartenenţa lui la comune şi plase, astfel:
· 1864 – Cartea de Hotărnicie, întocmită de celebrul
inginer hotarnic Teodor Diamant Mehtupciu:
. Dâmbroca, o mică pădure a satului, situată pe raza
satului Scurteşti, cătunul Stănceşti, pe moşia Spiridoneanca. Pădurea respectivă se întindea pe cca. 20 ha şi a fost, în totalitatea ei, dată însurăţeilor, în perioada 1870 – 1876.
. O altă Dâmbroca denumea un codru de câmpie, situat în Scurteşti, aparţinând satului, în suprafaţă de 60 ha, împărţit, în totalitate, în aceeaşi perioadă, însurăţeilor.
. Dâmbroca a însemnat şi denumire omonimă,
extrem de frecventă, în documentele cercetate, care era atribuită şi moşiei Siridoneanca, situată în comuna Scurteşti· 1875 – 1880 – Dâmbroca – moşie a statului, în
comuna Scurteşti, constituită din 3 trupuri: Spiridoneanca, Stănceşti şi Coiteasca, reunite şi arendate, în stadiul iniţial, sub numele de Dâmbroca.
După ce a început procesul de vânzare, moşia s-a scindat în două corpuri: * Dâmbroca, care depindea de Episcopie, în suprafaţă de 1356 ha,
o din care 681 au fost acordate însurăţeilor, în actele
de împroprietărire menţionându-se „din moşia Spiridoneanca”, iar
o partea propriu zisă, Dâmbroca, ce măsura 675 ha.
s-a vândut, în particular, oamenilor dornici a poseda terenuri.
- Legea de la 1879, de împroprietărire a însurăţeilor, a pus baza formării satelor Dâmbroca şi Vadu Paşii, care au şi luat fiinţă în 1882
· 1882, Dâmbroca – cătun al comunei Scurteşti (în timp
a mai aparţinut şi comunei Săgeata), care a mai purtat denumirea şi de Chioana, alcătuit din însurăţei, care, în prag de veac XX, avea 34 case şi 130 locuitori.
- Plasa Câmpului – unitate administrativ-teritorială,
alcătuită din 22 comune situate în zona de câmpie a judeţului, în care a intrat şi comuna Scurteşti până în 1931 (deci şi satul Dâmbroca – n.a.).
. 1931 – 1941 – Comuna Scurteşti aparţinea de Plasa Buzău.
. 1931 – 1938 – Satul Dâmbroca a fost comună de sine stătătoare, aparţinând de Plasa Buzău,
. 1938 – 1942, - Satul Dâmbroca a aparţinut de comuna Stănceşti, Plasa Buzău.
. 1942 – 1950 - Satul Dâmbroca a intrat în componenţa comunei Scurteşti, Plasa Mărăcineni –
. Decembrie, 1950 – Legea raionării- Regiunea Buzău
. Ianuarie, 1951 – satul Dâmbroca a intrat în subordinea comunei Săgeata, Raionul Buzău, Regiunea Buzău
. 1952 – satul Dâmbroca a intrat în Comuna Săgeata, Raionul Buzău, Regiunea Ploieşti,
. În 1968 s-a făcut reorganizarea teritorială pe judeţe şi Satul Dâmbroca se situează în Comuna Săgeata, Judeţul Buzău.
|