CAPITOLUL  III – DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICĂ

1. AGRICULTURA, APICULTURA SI PROTECTIA ANIMALELOR

Ca oricare dintre componentele vieţii social - economice, agricultura poate fi „fotografiată” pe câteva etape ale existenţei satului Dâmbroca:

A - Perioada 1881–1940
B - Perioada 1941–1962
C - Perioada 1963–1990
D - Perioada post-comunistă

• Apicultura
• Protecţia animalelor
• Un ţăran model

.................................................................................................

b. Perioada 1941–1962

Nu vom mai prezenta fiecare cultură în parte şi modul ei de cultivare, ci numai noutăţile legate de agricultura din această perioadă.

Satul a fost prins între anii 1941 – 1946, de problemele războiului, cu mulţi fii pe front. A urmat seceta, foametea, epidemia de tifos. Agricultura a rămas rudimentară şi totuşi în această perioadă au fost făcuţi paşi mici, dar importanţi, în agricultură. Se vedeau roadele alierii cu nemţii, căci tehnica lor începuse să fie preluată de oamenii mai cu stare:

· Dacă până atunci porumbul era curăţat de boabe, manual, a apărut machina, care a uşurat foarte mult curăţarea şi a crescut randamentul;

· Coasa a luat, aproape în totalitate, locul secerei la culesul păioaselor;

· A apărut maşina cu aburi şi batoza ( la Neculai Tănase şi la Rudolf Daly),

Cu batoza a fost uşurat foarte mult treieratul grâului. E drept că şi uiumul era mare. Copiii erau fascinaţi de priveliştea oferită de ansamblul de maşini care contribuiau la treierat. Era aşa, ca şi cum sunt de admirat azi sateliţii artificiali. Maşina semăna cu o locomotivă cu aburi (cu combustie externă)

Maşina cu aburi şi batoza

Din câte ţin minte, focul se făcea cu paie. Avea un coş de fum, înalt, pentru a feri zona din jur de pericolul foarte mare de incendiu. Maşina avea şi o roată mare ( care ţinea şi rol de volantă), cu diametrul de cca 1,5 m. Transmisia de la maşina cu aburi la batoză se făcea cu o curea lată, din piele. Distanţa dintre cele două roţi de transmisie era de aproximativ 10 m., pentru a se reduce la maxim pericolul de incendiu. Era întronată o disciplină severă în privinţa prevenirii incendiilor. Carul cu snopi era apropiat de batoză şi snopii erau aruncaţi pe batoză de unde erau preluaţi imediat de oamenii care îi introduceau ( pe deasupra), între nişte valţuri care îi introduceau în interiorul batozei. Batoza bătea grâul, îl vântura şi elimina paiele prin spatele ei. Boabele de grâu cădeau printr-un jgheab, iar pleava pe altul. Când, la spatele maşinii, paiele aruncate, formau o claie, aproape de nivelul gurii de evacuare, se venea cu boii înjugaţi, care trăgeau o oişte după ei şi două lanţuri lungi, încât să cuprindă claia. Un copil de 10 -12 ani, dădea lanţurile pe după claie şi le fixa cu un ţăruş din lemn. Se suia pe ţăruş şi striga: „gataaaa!”, iar ţăranul care conducea boii, pornea şi ducea căpiţa la un loc stabilit, pe arioi.
Deşi în ţară au apărut tractoarele prin anul 1938, fiind de producţie străină, iar industria românească de tractoare a început din 1951, la noi în sat doar Neculai Tănase a adus primul tractor. Era un tractor pe şenile, marca Kirov, după care au fost realizate apoi la Braşov, tractoarele KD-35.

Tractorul pe sinile

Comunismul a pus accent pe dezvoltarea agriculturii, prin mecanizare, astfel că întreprinderi din: Craiova, Miercurea Ciuc, Codlea, Oradea, Timişoara, în cooperare cu Uzinele Tractorul din Braşov, au trecut la fabricarea de tractoare româneşti.

Gospodarii declaraţi chiaburi, în 1950

1. Neculai Albu (Tănase)
2. Dali Glineschi
3. Neculai Baroian,
4. Vasile Dragomir (Geambaşu)
5. Vasile Pandele (Bombonaru)
6. Constantin Tăbăcaru
7. Mihai Pandele

Procesul de colectivizare s-a desfăşurat în două valuri principale, 1949-1953 şi 1953-1962.

La nivel naţional, SMT-urile au fost înfiinţate în 7 oct 1948, dar „braţul” lor a atins agricultura din satul Dâmbroca abia după ce au apărut întovărăşirile agricole, care au fost înfiinţate la începutul anului 1952. Se făceau contracte între întovărăşire şi SMT şi lucrările efectuate erau plătite.

Condiţiile pentru o agricultură mecanizată, au apărut în satul nostru, pe la sfârşitul perioadei despre care vorbim, dar gospodăriile individuale nu aveau acces la mecanizare şi lucrau pământul tot în mod rudimentar:cu tracţiune animală şi cu unelte specifice lucrărilor. Doar Neculai Tănase şi Rudolf Daly, dispuneau de mecanizare şi efectuau unele lucrări, contra cost, pentru gospodarii care-i solicitau.
„ În 1957, a început formarea întovărăşirii agricole, mai întâi cu 15 – 20 familii şi a tot crescut, astfel că în 1962 numai cca 20 familii nu erau prinse. La colectivizare au mai rămas neasociate 7 – 8 familii.
Pentru sectorul legumicol s-a înfiinţat AESS (Asociaţia Economică de Sere si Solarii), cu 131 ha. Participarea statului la această asociere era de 50%.