CAPITOLUL  III – DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICĂ

1. AGRICULTURA, APICULTURA SI PROTECTIA ANIMALELOR

Ca oricare dintre componentele vieţii social - economice, agricultura poate fi „fotografiată” pe câteva etape ale existenţei satului Dâmbroca:

A - Perioada 1881–1940
B - Perioada 1941–1962
C - Perioada 1963–1990
D - Perioada post-comunistă

• Apicultura
• Protecţia animalelor
• Un ţăran model

.................................................................................................

d. Perioada 1990-2012

Această perioadă a început sub semnul destrămării structurilor comuniste. CAP-ul „11 Iulie” Săgeata şi-a mai continuat activitatea cca 1,5 ani, având ca preşedinte pe doamna Ing. Bădescu Adina. Treptat s-a mers către falimentare şi oamenii au fost puşi în posesii, cu terenurile cuvenite prin actele de moştenire. Lipsa unor legi clare de trecere de la munca în colectiv, la proprietatea particulară, a condus la o destrămare, forţată de presiunea sătenilor. Nici nu mai putea continua căci se fura prea mult.

Cea mai dureroasă acţiune, comisă de săteni a fost aceea că au distrus total sistemul de irigaţii.

Animalele au fost date la oameni, care cum a putut să apuce. Aşa s-a întâmplat şi cu activul imobil. Despre grajduri, se spune că au fost dezmembrate, materialele provenite din dezmembrări au fost vândute şi sătenii au votat ca acei bani să fie daţi bisericii pentru renovare.

„După revoluţie s-au repezit toţi să apuce câte ceva şi s-a ajuns la ce se vede:

- împroprietăriri abuzive a unora care nu au avut terenuri în Dâmbroca
- distrugerea tuturor înstalaţiilor de irigare, construite din banii comuni, -
- lipsa mijloacelor de efectuare a lucrărilor agricole,
- neaplicarea măsurilor de combatere a dăunătorilor.

Dimensiunile satului sunt de 460 x 1470 m. Satul este înconjurat de teren arabil. În partea spre Stănceşti se află linia Obştea, mărginită în capăt de lotul Cernăteşti; înspre Borduşani este linia Murgeasca, mărginită în capăt de lotul Chiliile; în capul satului înspre Boboc, este linia Pogoane, mărginită de lotul Aldeni. Lunca satului, de lângă apa Buzăului a fost vândută lui Ion Dincă, din Săgeata. Suprafaţa arabilă a satului însumează 900 ha.” (Nedelcu Ion)

„După 1989, când a fost detronat comunismul în România, primii care au primit pământul înapoi, au fost familiile celor enumeraţi mai sus. Tatăl meu se mutase la cer cu 6 luni înainte, unchiul plecase în America la fiul său, părintele Constantin Alecse, iar Lalu Gheorghe şi-a cumpărat cât a putut de repede căruţă cu cai. Trăiau o a doua tinereţe, chiar dacă trecuseră de 50 de ani. Toată aşteptarea aceasta (1962-1989) nu a fost zadarnică, cu toate că au trebuit să treacă 27 de ani. Adesea tatăl meu o întreba pe mama:- Mariţă, dacă ăştia ne-ar da pământul înapoi, noi ce-am face?
- Fugi măi omule, că nu au cum să ni-l mai dea înapoi!
- Şi totuşi? insista tatăl meu
- Nu ştiu. Cine o să-l mai muncească? Noi am îmbătrânit, iar copiii au plecat toţi la oraş şi au serviciu.” (Pr. Costel Ion)

„Treptat, treptat, câţiva oameni şi-au creat ferme: Crăciun Nicolae, Lalu Aurel, Lalu Marcel, familia Bădescu Nicolae

S-a dat prioritate unor plante, astfel:
- Grâul 25 %
- Floarea soarelui 25 %
- Porumb 30 %,
- Plante furajere 8 %,
- Legume, pepeni 8 %
- Vii 2 %
- Plante industriale 2 %

Satul detine cca 910ha, teren agricol.
Recolta 2012–a fost diminuata cu 75%, din cauza secetei

Prestaţiile se fac cu următoarele tarife:
- arat - 300 lei,
- înfiinţat cultura – 300 lei,
- întreţinere (ierbicizare, praşilă) – 200 lei” (Nicolae Bădescu)

Fermierii de azi

01. Nicolae Crăciun, - fermă agricolă, fermă de animale, procesare lapte,
02. Aurel Lalu – fermă agricolă
03. Adrian Bădescu, fermă agricolă şi de animale
04. Marcel Lalu – fermă de animale
05. Ion Oprea – fermă agricolă
06. Constantin Mirea (Epeco), ferma agricola
07. Constantin Constantin

Născut: la 18 nov. 1967, in satul Dâmbroca, comuna Săgeata, jud. Buzău. Din părinţii: Tudor şi Ilinca Crăciun (Călinescu); Domuciliat în Dâmbroca, Săgeata, Buzău. Copii: - Virgil, stud. Anul IV la Med. Veterinară, - Alexandru, elev la Lic. Sportiv Buzău. Ocupaţia: Fermier zootehnic. Studii şi ocupaţii: 1974–1982 – Şcoala Generală Dâmbroca, 1982–1984 –Liceul IU Tehn. Buzău, specialist, Maşini şi Utilaje, 1984–1986 –Şc. Profesională Electromecanici Auto, Constanţa., 1986 – 1988 - şofer ITA Buzău- transport marfă, 1988 – 1989 – stagiul militar ( 16 luni), 1990 – 1994 – şofer la ITA Buzău, 1994 – privatizat, fermier zootehnic.

Mircea Iordache, despre Crăciun Nicolae

„Auzeam prin sat despre Floştănică, dar nu la modul desconsiderator, ci la modul admirativ. Mă întrebam, cum, un nume, care apare a batjocură, a devenit a elogiu. Mi s-a spus, de către unii consăteni, că Floştănică e cel mai mare fermier al satului, că deţine în jur de 500 oi şi cca 200 vaci, plus magazin de desfacere. Mi s-a mai spus că e cel mai de treabă fermier, că pe timpul înzăpezirii, a ieşit cu mijloacele proprii şi a făcut deszăpezirea, scoţând din necaz pe unii dintre cei care au fost afectaţi. Cu aceste informaţii, am mers cu oarecare emoţie şi neîncredere că-l pot aborda. Consideram că e prea ocupat şi nu are timp pentru stat de vorbă. Am găsit un om tânăr, calm, cu bunăvoinţă şi am reuşit să-i fac o înregistrare video. Pe chipul lui se văd: apăsarea responsabilităţilor, seriozitatea, privirea către următorii paşi care urmează să-i facă în bunul mers al fermei, dar şi bunătatea, înţelepciunea şi modestia. M-a impresionat că aproape toată familia este trup şi suflet pentru fermă. Fiul cel mare studiază medicina veterinară şi va fi omul de bază pentru punerea în aplicare a tehnologiilor cele mai bune în vederea asigurării sănătăţii animalelor, creşterii şi valorificării producţiei. Am putut vedea cele trei instalaţii de răcire a laptelui, baza tehnico – materială şi am constatat o bună gospodărire. Am aflat şi de faptul că este un factor activ în activitatea sportivă. Echipa de fotbal a comunei Săgeata, constituită din dâmbroceni, este susţinută moral şi material de către dumnealui.

Domnul Crăciun nu a uitat că provine dintr-o familie de oameni cu o stare materială precară, că tatăl său a fost ciobanul satului, ba chiar se mândreşte cu originea sa şi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru soarta ce i-a dăruit de a ajunge la situaţia bună din prezent.

Pentru cele constatate şi prezentate mai sus, consider că domnul Crăciun Nicolae este cel mai de seamă gospodar al satului.

Ca fermier, povesteşte:

„ – Ferma este axată pe cultura mare. De asemeni deţin şi un sector de creşterea animalelor, maşinile şi utilajele agricole necesare pentru realizarea mecanizată a activităţilor fermei.

În perioada 1986–1994, am fost şofer la ITA Buzău. Văzând că pot avea o afacere proprie şi având experienţă din familie, căci şi pe vremea comunismului aveam oi, am trecut la dezvoltarea unei ferme. Am cumpărat câte 1-2 vaci, am investit tot ce puteam în ele, le-am înmulţit, apoi am luat pământ, căci trebuia să am nutreţ pentru animale. Am început să-mi cumpăr şi utilaje.

Acum deţin:
- 70 ha., în proprietate
- 150 ha, în arendă,
- 100 vaci cu lapte,
- 70 bovine, tineret,
- 550 oi.

Am avut 1000 oi, dar nu aveam personal şi am mai vândut.
Laptele obţinut este răcit în cele trei răcitoare ce le deţin şi apoi este trimis la beneficiar în Târgovişte. Se plăteşte cu 0,9 lei/litru.

În privinţa copiilor, sunt mulţumit. Fiul cel mare urmează medicina veterinară şi va fi om de bază al fermei. Fiul cel mic e în anul IV la Liceu şi vom vedea cum va completa schema fermei.
N-am uitat de sat. Mă înţeleg cu sătenii, i-am ajutat cu utilajele la deszăpezire şi aprovizionare, fără să le cer plată.” (Nicolae Crăciun)

Născut: 19. oct. 1971, in satul Dâmbroca, comuna Săgeata, Buzău, din părinţii: Smaranda şi Nicolae Lalu; Căsătorit: cu Florica Mihai, din Săgeata. Copii: - Mihăiţă, 18 ani, elev clasa a XI-a, la Liceul Agricol din Buzău si - Dragoş, cls. V, în Dâmbroca. Studii şi ocupaţii: 1978–1986 – Şcoala Generală Dâmbroca, 1986 – 1988 –Liceul de Petrol – Berca, 1989 ( 2 luni) – angajat la Barajul Siriu, ca mecanic, apoi şofer, pentru 4 luni. 1989 – 1991 – şofer la IJTL (Intreprinderea Judeţeană de Transport), Bz. 1991 – 1992 – stagiul militar, ca şofer la poliţie, 1992 – 1995 – Şofer la IJTL Buzău, 1995 – patron de magazin, în satul Dâmbroca, - a cumpărat pământ – şi s-a ocupat de grădinărit, apoi a cumpărat şi arabil şi a luat pământ în arendă. 2004 – a cumpărat ferma agricolă.

Povestea fermierului Aurel Lalu

„Povestea a început din 1995, când împreună cu soţia mea ne-am deschis un magazin cu produse alimentare, în sat, apoi am cumpărat pământ pentru o grădină de legume, întâi 3 ha, apoi 6 ha, şi am cultivat: roşii, ceapă, ardei şi varză. Am început să cumpărăm şi pământ arabil şi apoi să luăm în arendă şi de la alţi oameni. În 2004, am cumpărat ferma, care fusese a SCSS (Societatea Coopperatistă de Sere şi Solarii), dar a fost vândută unui irakian. Am luat totul de la început. Am cumpărat primul tractor, apoi alte şi alte utilaje, încât ne-am format o staţiune de maşini agricole cu care să facem faţă la cele 200 ha teren arabil, dintre care 170 sunt arendate. Mai creştem şi câteva animale: 20 -25 tăuraşi şi 30 – 40 porci.

Ca utilaje, am început cu un tractor şi astăzi am toate maşinile şi utilajele agricole, necesare pentru lucrarea pământului şi pentru valorificarea produselor ( 6 tractoare, semănători pentru toate tipurile de seminţe, pluguri, maşini de transport şi altele). De asemeni m-am asigurat de depozite, de adăposturi pentru animale şi dormitoare pentru lucrători.

Familia e total implicată şi am câţiva lucrători, încadraţi:
- eu, efectuez în câmp la tot felul de lucrări agricole,
- soţia se ocupă de magazin, de gospodărie şi ţine evidenţa contabilă,
- fiul cel mare, Mihăiţă, se pregăteşte pentru fermă, la Liceul Agricol şi apoi îl voi da la Facultatea de Agronomie. În vacanţe şi în zilele libere de la şcoală, participă activ la muncile ce le avem,
- fiul cel mic, Dragoş, se urcă pe tractor de la 7 ani. De obicei lucrează pe iun tractor mic, dar se bagă şi la cele mari. Are acum 11 ani şi tot nu ajunge bine la pedalele tractorului, încât e nevoit să conducă stând în picioare. Este foarte pasionat de cositoare, de arat, de transportat cereale.” (Aurel Lalu)

„Suntem mândri de ceea ce am făcut şi în mod deosebit de cei doi băieţi. Treburile se împart şi fiecare ştie ce are de făcut:   -Soţul e cu câmpul şi utilajele, - copiii, cu şcoala şi când sunt liberi mă ajută foarte mult. Astăzi băiatul cel mare s-a ocupat de spălatul utilajelor, căci soţul ţine foarte mult la ele şi vrea să fie îmbăiate în fiecare sâmbătă, ca pe copii. La noi, seara după masă se face programul pentru a doua zi. Eu îi aduc aminte soţului ce lucrare urmează, căci el e tare prins cu câmpul şi poate uita câte ceva. Azi i-am adus aminte că trebuie să erbicizeze la lotul de la Săgeata. Acum e timpul de lucru şi răspunderea e mare atât pentru noi, cât şi pentru cei care ne-au dat terenuri în arendă. Soţul are mare grijă şi mult stres, că toată răspunderea e asupra lui. Copiii ne ajută foarte mult:

*băiatul cel mare, în vacanţa de sărbători a lucrat pe tractorul mare,
*băiatul cel mic lucrează: Cu tractorul mic, cu cisterna, duce oamenii la câmp. Când e nevoie de tractor mai mare, stă în picioare, să poată ajunge la pedale, dar merge după tată – si cu tractorul. Duce cisterna, coseşte, deşi are numai 11 ani. A învăţat să conducă tractorul de vârsta de 7 ani.” (Domnica Lalu)

E copil sau e adult? Greu de înţeles. Are 11 ani, este în clasa a V-a la şcoala generală din sat, dar nu numai. Când avea 7 anişori a învăţat să conducă tractorul. Întrucât nu ajungea la pedale, trebuia să conducă ridicat în picioare. La început a primit un tractor mai mic, un U-445 şi munci mai uşoare (transport, cosit). Băieţelul a crescut şi acum la cei 11 ani, conduce tractoare mari şi efectuează tot felul de lucrări agricole. Pe chipul lui se poate citi seriozitate şi o maturitate precoce. În timpul liber, după orele de şcoală, se joacă. Se joacă de-a tractoristul. Dacă la 7 ani a învăţat să conducă tractorul, iar la terminarea celor patru clase conduce toate maşinile şi utilajele din fermă, le cunoaşte caracteristicile şi parametrii funcţionali, poate fi apreciat ca un copil minune. În ritmul ăsta de acumulare a cunoştinţelor şi deprinderilor, nu ar mira ca la terminarea gimnaziului să deţină pregătire de inginer agronom. Desigur că studiile şi le va duce până la capăt, dar putem să-l admirăm, că prin perfecţionare la locul de muncă, băiatul face „facultatea, înaintea liceului”.

„Eu ţin evidenţe contabile la 10 -15 societăţi comerciale. Am cochetatat şi cu ideea unei ferme, dar nu am timp şi apoi îmi place şi să mă culturalizez, să văd un spectacol, o piesă de teatru.....
Mulţi fermieri îmi cer sfaturile. Îi ţin evidenţa şi lui Nicolae Crăciun.
Anul ăsta a fost secetos,dar tot s-a făcut câte ceva şi oamenii au animale, grădini cu legume, irigate. Sunt oameni care scot din te miri ce câte o afacere”. (Ion Stanciu)

„Dintre fermierii satului pot numi pe:
- Nicolae Crăciun fermă mixtă : 200 vaci, 450 oi, 200 ha teren agricol, 5-6 tractoare, combină, cositoare, etc
- Aurel Lalu: 150 ha, 25 – 30 tăuraşi, 30 porci;
- Nicolae Bădescu şi fiul Adrian; 50 ha teren legumicol.
- Marcel Lalu: fermă de animale ( vaci şi oi);
- Eusebiu Mirea: utilaje agricole, vaci.” (Nicolae Bădescu) –

„M-am născut la 21 nov. 1963, în satul Dâmbroca. Cursurile şcolii elementare (1 -8) le-am urmat în Dâmbroca, apoi treapta I-a de liceu am urmat-o la Săgeata. Am urmat şi cursurile şcolii profesionale, în domeniul mecanic. Servicii am avut la CF şi la OELIF, ca mecanic de utilaje grele. Am lucrat mai mult pe buldozer. După 1989 s-au făcut restructurări şi am trecut pe agricultură, cu legume şi fructe. Am luat în arendă pământ, iar utilajele le-am plătit. Sunt căsătorit cu Elena Radu, avem împreună o fată, care e în clasa a XII – a. Am întremat această gospodărie pe locul lui nea Enache Alexe. Locul era liber şi construibil. Am avut şi un magazin, în clădirea alăturată, dar nu a rentat şi acum folosesc clădirea ca depozit de produse. În ferma noastră familială lucrez împreună cu soţia, cu fetiţa şi mama mea, Constantin Dobra. Din legumicultură, câştigul anual, net, e cam de 30.000 lei. Produsele le ducem în „angro” la Braşov.”

„Am crescut 3 copii. Am muncit la CAP, de la 17 ani şi până în 1989. Colectiva s-a desfiinţat şi totul a fost vândut.” ( Mirică Aneta)