CAPITOLUL I – CADRUL ISTORIC
PAGINI DIN ISTORIA ROMÂNIEI
DACIA
1. Localizare geografică
Provincia romană Dacia, după Ptolemeu sau Constantin Giurescu, își avea hotare: spre apus Tisa, spre nord munții Carpaţi, în sud Dunărea, iar spre răsărit râul Hierosos. Crişana, Muntenia, Maramureş, Bucovina, Basarabia și Moldova erau locuite de dacii liberi. La graniţele Daciei a fost linişte cât timp a trăit împăratul Traian. După moartea sa (11 august 117) încep năvăliri ale migratorilor și ale dacilor liberi din nord.
2. Istoria Daciei
Încă înainte de anul 2.000 î.Hr. şi până în secolul I î.Hr., pe teritoriul României de astăzi, pe atunci Dacia, sunt evidenţiate de izvoarele arheologice şi istorice, diferite uniuni de triburi tracice, daco-getice, mai importante fiind cele de sub conducerea Regelui Charnabon (sfârşitul sec. VI î.Hr. - începutul sec. V î.Hr.), a Regelui Dromichaites (sfârşitul sec.IV î.Hr. - începutul sec. III î.Hr.), precum și a regilor Oroles și Rubobostes (prima jumătate a sec. II î.Hr.). Daco-geţii erau caracterizaţi de către istoricul Herodot drept „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, vorbitori ai „limbii latine vulgare”(Ovidius). În secolul I î.Hr., sub stăpânirea Regelui Burebista (82-44 î.Hr.), s-a format primul stat dac unitar centralizat, cu capitala la Argedava (actuala comună Popeşti - Nucet, judeţul Giurgiu), cetate situată pe malul drept al râului Argessis (Argeş) şi amplasată la cca 15 - 20 km sud-vest de centrul actualei capitale a României, Bucureşti. Capitala statului dac este menţionată de antici drept „Cetatea Soarelui”(Hellis). Limitele statului dac erau, în Nord: Carpaţii Păduroşi, în Est: întreg ţărmul vestic al Mării Negre până la gurile râului Bug; în Sud: munţii Haemus (Balcani); în Vest: confluenţa râului Morava cu Dunărea Mijlocie, apoi cursul Dunării şi chiar dincolo de el. Statul dac ameninţa interesele regionale ale Imperiului Roman. Regele Burebista avea să se implice în conflictul dintre Cezar și Pompei, susţinându-l pe acesta din urmă. Împăratul roman Iulius Cezar a plănuit ulterior o campanie împotriva dacilor, dar a fost asasinat în anul 44 î.Hr. Câteva luni mai târziu, Regele Burebista a avut parte de aceeaşi soartă, fiind asasinat de unul dintre slujitorii săi. Conducerea statului dac avea să fie preluată de Regele Deceneu, Mare Preot al dacilor, sfetnic şi colaborator apropiat al lui Burebista, un „om de o vastă erudiţie”(Iordanes). Sub conducerea Regelui Deceneu, capitala statului dac este mutată la Sarmizegetusa Regia, în Munţii Orăştiei (actualul sat Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara), cetate ridicată încă în timpul domniei Regelui Burebista şi situată la cca 350 km N-V de vechea capitală Argedava (Muntenia), care este menţinută, în continuare, drept cetate de apărare. Regelui Deceneu i-au urmat regii Comosicus - tot Mare Preot - Coryllus (Scorilo) și Duras. În anul 87 d.Hr., conducerea statului dac este preluată de Regele Decebal - fiul lui Scorilo şi nepot al lui Duras. Regele Decebal „era foarte priceput la planurile de război și iscusit la înfăptuirea lor”(Dio Cassius). Noul stat dac a susţinut o serie de bătălii cu Imperiul Roman, fiind în final cucerit în anul 106 d.Hr. de Împăratul roman Traian. Cele mai importante momente ale acestor lupte sunt evidenţiate pe Columna lui Traian din Roma, realizată de către cel mai mare arhitect al acelor timpuri - Apolodor din Damasc - realizator şi al primului pod peste Dunăre, de la Drobeta. Romanii aveau să ocupe însă doar 14% din teritoriul Daciei, ce va fi organizat ca provincie romană, în restul teritoriului rămânând dacii liberi, conduşi de regi proprii, consemnaţi de izvoare până la sfârşitul secolului IV d.Hr. Întâlnindu-se cu invazii succesive ale triburilor germanice, administraţia romană s-a retras din provincie două secole mai târziu, în anul 271 d.Hr., fiind considerat drept anul "Retragerii Aureliene". Petrecută în timpul Împăratului Aurelian, "retragerea" a semnificat de fapt o reaşezare strategică a graniţelor de la Dunăre ale imperiului pentru o administraţie mai eficientă şi apărare mai eficace a provinciilor din această zonă.
3. Economia Daciei
Vestigiile arheologice dovedesc o continuitate a dezvoltării meşteşugurilor: prelucrarea metalelor, ceramica, tehnica sticlăriei. Mai mult, inscripţiile descoperite în zona Petroşani, atestate în jurul anului 205, indică existenţa unui collegium fabrum (corporaţia fierarilor), ceea ce dovedeşte preocupări pentru prelucrarea fierului în Dacia în timpul ocupaţiei romane. Centre metalurgice vechi sunt menţionate la Ghelari, Teliuc, Gilău, Grădiştea Muncelului. În 246 împăratul roman Filip Arabul (Marcus Iulius Philippus) (244 - 249) acordă Daciei dreptul de a emite monedă de bronz proprie; emisiunile au durat până în anul 256.
4. Declinul Imperiului Roman
În 271, după o incursiune a goţilor din nord-vest, Împăratul Aurelian hotărăşte să retragă graniţa imperiului la sud de Dunăre pentru o mai bună apărare, sfârşind dominaţia romană. La declinul Imperiului Roman, Dacia a fost abandonată din cauza presiunii din partea dacilor liberi şi a goţilor.
|