CAPITOLUL I – CADRUL ISTORIC
PAGINI DIN ISTORIA ROMÂNIEI
RENAŞTEREA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
Ca în majoritatea ţărilor europene, anul 1848 a adus revoluţia în Moldova, Ţara Românească şi Transilvania. Ţelurile revoluţionarilor - independenţa completă pentru primele două şi emanciparea naţională pentru cel de-al treilea principat românesc - au rămas neîndeplinite, dar au fost bazele evoluţiilor următoare. De asemenea, revoluţia a ajutat populaţiilor celor trei principate să-şi recunoască unitatea lor de limbă şi a intereselor lor. Delegaţii Adunărilor Ad-hoc au profitat de susţinerea lui Napoleon al III-lea şi de fragilitatea puterii otomane şi ambiguitatea din textul Convenţiei de la Paris din 1858, alegându-l în 1859 pe Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Principatelor Ţării Româneşti şi Moldovei, iar apoi al Principatelor Unite si de la 1862, al României! 1862 - Deschiderea primului parlament al României.
Războiul de independenţă, 1877-1878
În alianţă cu Rusia, căreia i s-a permis să treacă cu trupele sale spre câmpurile de luptă din România şi Bulgaria, România crede, speră şi luptă, în anii 1877 – 1878, pentru realizarea idealului de veacuri, acela de neatârnare faţă de Înalta Poartă. Studii şi cărţi, multe dintre ele realizate în acea perioadă, evocă spiritul românilor care au părăsit plugul şi alte îndeletniciri gospodăreşti, devenind „dorobanţi”, „curcani” şi alţi oşteni, spre a se îndrepta spre redutele : Griviţa, Smârdan, Plevna, ori cele din Valea Timocului, având în conştiinţă doar înfrângerea „gheaurilor” şi „osmanliilor”.
Primăriile au făcut apel la gospodarii necombatanţi ai satelor, ca din puţinul ce-l au să sprijine oştile române. Au fost donate ajutoare pentru asigurarea hranei, înzestrarea armatei, dar şi îngrijirea răniţilor. Documentele vremii evidenţiază volumul ajutoarelor în: cai, alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, lenjerie, dar şi contribuţii la amplasarea în zona luptelor, de pe teritoriul bulgar, a unor brutării şi spitale de campanie, deservite cu personal de specialitate din Buzău, Pârscov, Cislău şi Pătârlagele. În trecerea lor, pe teritoriile Buzău şi Râmnicu Sărat, pentru a ajunge în zona luptelor din Balcani, s-au înregistrat conflicte cu militarii ruşi.
Trupele ţariste au comis abuzuri şi jafuri, distrugeri, confiscări de bunuri (alimente şi băuturi alcoolice), aspecte grave fiind înregistrate şi în comuna Scurteşti, ceea ce l-a determinat pe primarul localităţii, Ion Micu, să se plângă, în scris, Prefecturii.
Românii buzoieni au fost încorporaţi şi au luptat în următoarele formaţiuni militare:
- Regimentele 8 şi 9 – Dorobanţi,
- Batalionul de Miliţie Buzău,
- Regimentul I – Geniu, Bucureşti,
- Batalionul II – Artilerie, Prahova.
Preotul Gabriel Cocora, a identificat un număr de 157: soldaţi şi ofiţeri, din zona Buzău, care au dat jertfa supremă în Războiul Neatârnării.
Eroismul acestora a fost glorificat prin ridicarea de statui, obeliscuri, monumente funerare.
În anul 1928, la împlinirea unei jumătăţi de secol de la războiul menţionat, Prefectura a organizat, în Buzău, festivităţi impresionante, la care au fost invitaţi, în Loja de Onoare, combatanţii din luptele de la 1877 – 1878. Din cei 200 de participanţi rămaşi în viaţă la acea dată, au răspuns invitaţiei 129, tuturor conferindu-li-se:
- „Medalia Apărătorii Independenţei”,
- „Crucea Războiului 1877-78”,
- „Virtutea Militară”,
- „Medalia Comemorativă”.
(Extras din Monografia comunei Vadu Paşii)
România 1878-1913
În 1866 prinţul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat Domn pentru a asigura sprijinul german pentru obţinerea independenţei române. În 1877 Carol a condus forţele armate române într-un război de independenţă plin de succes, ulterior fiind încoronat Rege al României în 1881...................................................................................................... .
Participarea României la războiul din 1877-1878 şi cucerirea independenţei de stat a însemnat egalitatea juridică cu toate statele suverane, având o adâncă semnificaţie morală pentru că a ridicat conştiinţa naţiunii române libere şi a permis realizarea în perspectivă, atunci când istoria a permis-o, a Marii Uniri de la 1918. Nu mai puţin important a însemnat eliberarea altor populaţii balcanice de sub dominaţia otomană, contribuind decisiv la evoluţia acestora ca state moderne într-o epocă de afirmare a spiritului naţional.
|