www.dambroca.com/cap-1-istoria-tarii-07.htm |
---|
România sub Ion Iliescu Articole principale: Manifestaţiile din Piaţa Universităţii, Mineriadă şi Conflictul interetnic de la Târgu Mureş. În jur de 1.500 de persoane au murit de asemenea în luptele de stradă confuze din Bucureşti, Timişoara şi alte oraşe, între 16-22 decembrie 1989. Un membru al PCR marginalizat de către Ceauşescu în anii '80, Ion Iliescu s-a impus ca o politician cheie a FSN, care a preluat în Bucureşti pârghiile administrative ale României şi a proclamat restaurarea democraţiei şi a libertăţii. Partidul Comunist Român a fost scos în afara legii, şi cele mai nepopulare măsuri ale lui regimului comunist român condus de Ceauşescu au fost anulate. Alegeri prezidenţiale şi parlamentare au avut loc pe 20 mai 1990. Concurând cu partidele istorice, Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal, Iliescu a obţinut 85% din totalul voturilor exprimate. FSN a primit astfel, două treimi din locurile din Parlament şi prim-ministru a fost desemnat Petre Roman, un profesor universitar, o figură a Revoluţiei fără trecut politic, acesta iniţiind câteva reforme pentru piaţa liberă. Nemulţumiţi de menţinerea influenţelor vechilor structuri din era comunistă, manifestanţi anticomunişti au început să demonstreze în Piaţa Universităţii în Aprilie 1990. Apoi, după sosirea minerilor din Valea Jiului în Bucureşti şi dispersarea "golanilor" din Piaţa Universităţii în 13-15 iunie 1990, preşedintele Iliescu le-a mulţumit public acestora, alimentând astfel zvonurile despre implicarea puterii în venirea minerilor în Bucureşti. Minerii au atacat de asemenea sedii de partid şi case ale liderilor opoziţiei. Guvernul Roman va demisiona în septembrie 1991, atunci când minerii s-au întors în Bucureşti pentru a cere salarii mai mari şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Un tehnocrat, Theodor Stolojan, a fost numit la conducerea unui guvern interimar până la organizarea unor noi alegeri. Parlamentul supune referendumului o nouă Constituţie democratică, aprobată prin referendum naţional în Decembrie 1991. În martie 1992 cel mai mare partid de până atunci FSN s-a scindat în două partide: unul condus de Ion Iliescu numit Frontul Democrat al Salvării Naţionale (FDSN) şi celălalt Frontul Salvării Naţionale (FSN), condus de Petre Roman. Guvernarea PDSR Alegerile naţionale din septembrie 1992 s-au soldat cu victoria preşedintelui Iliescu, şi a partidului său FDSN, ce a obţinut 35%, iar următorul clasat a fost CDR cu 24%. Cu sprijinul parlamentar al noilor partide naţionaliste PUNR şi PRM, şi al foştilor comunişti ce au format partidul PSM, un guvern tehnocrat s-a format în Noiembrie 1992, sub conducerea unui nou prim-ministru, şi anume Nicolae Văcăroiu, economist de formaţie. FSDN-ul devine Partidul Democraţiei Sociale din România (PDSR) în iulie 1993. Primul-ministru Văcăroiu a guvernat în coaliţie cu trei partide minore, care de altfel au și abandonat coaliţia până la alegerile din noiembrie 1996. În 1993, iritarea iscată de jocul piramidal Caritas a atins un punct de maxim, deşi mass media anunţa prăbuşirea înşelătoriei, depunerile au continuat, dar plăţile au fost sistate în octombrie 1993, iar inevitabilul faliment a fost declarat în august 1994. Caritas fusese fondat de Ioan Stoica în Braşov în 1992 dar îşi mutase sediul ulterior în Cluj-Napoca. Prăbuşirea fondului a afectat peste 400.000 de deponenţi, care au investit în schema piramidală peste 1.257 de miliarde de lei (33% din masa monetară a României). În această perioadă România a primit statutul de membru asociat al Uniunii Europene la data de 9 mai 1994, în anul următor la 22 iunie se depune candidatura pentru aderarea la UE. Tot în 1995 Emil Constantinescu face cunoscută platforma politică a CDR, denumită Contractul cu România. Principala promisiunea conţinută de acesta era că în 200 de zile de la venirea la guvernare, CDR va adopta un set de reforme si legi care vor îmbunătăţi rapid viaţa oamenilor. România sub Emil Constantinescu Pentru detalii, vezi : Mineriada din ianuarie 1999, Mineriada din februarie 1999, Alegeri legislative din 1996, Alegeri prezidenţiale din 1996, Integrarea în UE. Emil Constantinescu, reprezentând Convenţia Democrată Română (CDR) a învins preşedintele în exerciţiu, Ion Iliescu, în cel de-al doilea tur al alegerilor, înlocuindu-l astfel la conducerea statului. PDSR-ul, deşi a câştigat cel mai mare număr de locuri în Parlament, a pierdut totuşi puterea pentru că partidele constituente a CDR şi-au unit forţele cu Partidul Democrat, Partidul Naţional Liberal, şi Uniunea Democrată Maghiară din România(UDMR) pentru a forma o coaliţie de centru care să formeze o majoritate de 60% şi să conducă astfel ţara. Victor Ciorbea a fost numit Prim-ministru, punându-se şi bazele aderării la NATO şi UE. Ciorbea rămâne la conducerea Guvernului până în martie 1998, când a fost înlocuit de Radu Vasile. Reprezentând unul din partidele istorice (PNTCD), Radu Vasile se va confrunta cu una din cele mai importante crize de subminare a autorităţii statale a României, în urma manifestaţiilor minerilor conduşi de Miron Cozma. Mai apoi în urma unor neînţelegeri în coaliţie, în urma cărora reforma a bătut pasul pe loc, Radu Vasile a fost şi el înlocuit de Mugur Isărescu, un tehnocrat care era şi guvernatorul Băncii Naţionale, în timpul căruia s-a înregistrat prima creştere economică de după revoluţie. În timpul acestei guvernări s-au făcut numeroase reforme, dar dezvoltarea României a fost mult sub aşteptări în principal datorită tergiversării reformelor din cauza neînţelegerilor din coaliţie, formată din multe partide. România sub al II-lea mandat al lui Ion Iliescu Pentru detalii, vezi: Alegeri legislative din 2000, Alegeri prezidentiale din 2000. În alegerile din 2000, coaliţia plăteşte preţul tărăgănărilor în aplicarea reformelor şi numeroaselor certuri din sânul coaliţiei şi pierde în faţa lui Ion Iliescu şi a partidului său PSD. Primul ministru a fost numit Adrian Năstase, iar guvernarea PSD, deşi a dus la integrarea României în NATO şi a încheiat negocierile pentru integrarea în Uniunea Europeană a suferit din cauza numeroaselor scandaluri de corupţie. Uniunea Europeană şi-a declarat sprijinul pentru aderarea în 2007 a României la structurile sale, dar a şi condiţionat aderarea de numeroase reforme în economie şi în justiţie. România sub Traian Băsescu Pentru detalii, vezi: Criza economică din România; Alegeri legislative din 2004 şi 2008; Alegeri prezidenţiale din 2004 şi 2009 şi Referendumul pentru demiterea preşedintelui. La scrutinul din 28 noiembrie 2004, candidatul PSD la preşedinţia României, Adrian Năstase, a obţinut un număr de 4.278.864 de voturi (40.94%) în timp ce principalul contracandidat, Traian Băsescu, susţinut de Alianţa D.A. a fost votat de 3.545.236 de alegători (33.92%). La cel de-al doilea scrutin, din 12 decembrie 2004, locurile s-au inversat. Traian Băsescu a obţinut 5.126.794 de voturi (51.23%) iar Adrian Năstase a fost votat de 4.881.520 de cetăţeni români cu drept de vot. La 1 ianuarie 2007 România împreună cu Bulgaria intră în Uniunea Europeană şi devine membră al acestei organizaţii. Disputele dintre prim-ministrul PNL şi preşedinte au dus, în cele din urmă, la excluderea miniştrilor PD din guvern. PNL şi UDMR au format un guvern minoritar, cu sprijin intermitent în Parlament de la PSD. Deoarece conflictul dintre preşedinte şi partidele parlamentare a continuat, în luna mai 2007 PC (fostul PUR), PNL, PSD, şi UDMR au votat pentru suspendarea lui Băsescu, acesta fiind acuzat de încălcări ale constituţiei. Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, a devenit preşedinte interimar. La referendumul pentru demiterea preşedintelui din 19 mai 2007 s-a înregistrat o prezenţă la vot 44,45%, iar aproximativ 75% s-au opus demiterii preşedintelui Băsescu, acesta fiind reinstalat în funcţie. Relaţia dintre preşedinte şi partidele parlamentare, altele decât PDL, a rămas tensionată pentru următorii 2 ani. Aderarea la UE, bula speculativă din domeniul imobiliar, creşterea consumului din import precum şi investiţiile străine, favorizate de costul redus al capitalului, au menţinut economia românească pe tendinţa ascendentă căpătată în timpul guvernului Năstase. La sfârşitul anului 2008 guvernul PNL a pierdut alegerile legislative, în timp ce PSD si PLD au câştigat aproximativ acelaşi număr de locuri. O coaliţie incomodă a fost înfiinţată de cele două parţi, cu preşedintele PDL, Emil Boc ca prim-ministru. Scandalurile au izbucnit imediat, la Ministerul Internelor perindându-se mai mulţi membri PSD pe fondul acuzaţiilor de corupţie. Ministrul Tineretului şi Sportului, din partea PDL, Monica Iacob Ridzi a fost obligată să demisioneze după ce o comisie parlamentară a acuzat-o de deturnare de bani publici spre campania pentru Parlamentul European a Elenei Băsescu, fiica preşedintelui. Acuzaţia de gestionarea incorectă de fonduri a apărut, de asemenea, şi împotriva ministrului PDL al turismului, Elena Udrea, o aliată apropiată a preşedintelui. În toamna anului 2009, înaintea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, PSD-ul a acuzat PDL-ul că planifică fraudarea alegerilor în favoarea lui Traian Băsescu. Ca urmare, Emil Boc l-a expulzat pe Dan Nica, ministrul PSD de Interne din guvern, iar PSD a părăsit coaliţia în semn de protest. La puţin timp după aceea Parlamentul a aprobat o moţiune de cenzură și a demis guvernul PDL. Parlamentul a respins prin vot două guverne PDL, propuse de Traian Băsescu, şi a insistat pentru crearea unui guvern PSD-PNL-UDMR, condus de Klaus Iohannis, membru FDGR, propunere refuzată de către Băsescu. În al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale s-au calificat candidatul PSD Mircea Geoană şi preşedintele în exerciţiu Traian Băsescu, ultimul câştigând un nou mandat cu 50,33% din voturi. Partidul Social Democrat a contestat rezultatul alegerilor, reclamând fraude electorale, dar Curtea Constituţională, după ce a cerut renumărarea voturilor anulate, a validat rezultatul alegerilor. Emil Boc a fost repus în funcţia de prim-ministru într-un guvern PDL-UDMR, ce a trecut cu ajutorul unor grupuri desprinse din PSD şi PNL. În 2009 şi 2010, România a fost puternic lovită de criza economică la nivel mondial, provocând proteste masive organizate de mai multe sindicate. Opoziţia şi presa au acuzat frecvent guvernul de alocarea preferenţială a fondurilor pentru membrii săi, precum şi corupţia generalizată. Criza economică mondială, începută în 2009, a cuprins şi România. Preşedintele Ţării şi Guvernul şi-au asumat măsuri severe de austeritate, care au condus la diminuarea efectelor crizei în ţara noastră. Măsurile de austeritate au nemulţumit populaţia şi au contribuit la scăderea severă a încrederii ei faţă de guvernare şi preşedenţie, ceea ce a condus la căderea guvernului Boc şi a mişcării de politicieni spre Alianţa USL, încât aceasta din urmă a devenit majoritară. Preşedintele a fost nevoit să numească ca Prim Ministru pe Victor Ponta, de la USL. Imediat s-a format un guvern USL, care a trecut rapid la curăţirea întregului aparat de stat de orice influenţă politică a guvernării anterioare şi mai apoi s-a trecut la Referendumul pentru demiterea preşedintelui. Deşi au votat pentru demitere un număr de 7,4 milioane alegători şi au fost bătălii politice dure între putere şi opoziţie, cât şi multe nereguli în stabilirea cvorumului şi în desfăşurarea alegerilor, Referendumul a fost invalidat pentru lipsă de cvorum. Notă În loc de concluzii, îndrăznesc să aduc la vedere o poezie pe care am scris-o în perioada Ceauşescu (1982), dar care poate fi luată de bună şi în prezent, completând-o cu ultimele trei strofe: Metamorfoze Se schimbă schimbarea – schimbării, la faţă În aer, în „TOTUL”, miroase la fel, Şi placa-i stricată, uzată de mult Fiori de plăcere pe tâmplele seci, La zid, puşi copacii, în stil magistral, Aş vrea să aud cine crede-n ceva Ne paşte şi azi un trecut bolşevic, Veni-va cândva judecata de-apoi Mă închin către tine popor umilit Regii noştri au fost patrioţi, iar „tovarăşii de ieri şi de azi”, au fost şi sunt patri-hoţi. I-am vandut pe cei care au creat ţara şi i-am creat pe cei care ne vând cu ţară cu tot. TESTAMENTUL REGELUI CAROL „Testamentul meu, scris de mine, în luna lui februarie 1899, pentru a fi publicat prin "Monitor" după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos. Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară , că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului. Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni. Succesorul meu la tron primeşte, in dar, o moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: "Totul pentru ţară, nimic pentru mine".... Mulţumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă. Iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni. Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul, iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă. Am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în armele României: "Nihil sine Deo!". Prin o bună gospodărie şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an, aşa că pot dispune astăzi de sume însemnate, în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri. Am hotărât dar o sumă de 12 milioane de lei, pentru diferitele aşezăminte, noi fundaţiuni şi ca ajutoare. Această sumă va fi distribuită precum urmează:
Înălţând rugăciuni fierbinţi către Atotputernicul, ca să ocrotească de-a pururea România şi să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Făcut la Bucureşti, la 14/20 februarie 1899. //CAROL// Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament, pe două coli, formând opt pagini, legate cu fir roşu şi am pus sigiliul meu. // CAROL// ” (Adrian Bucurescu) Vârstnicii de azi nu se mândresc cu trecutul lor, cu veşnica şi dureroasa tranziţie şi cu frustrările din copilărie şi tinereţe, dar vor să transmită “valului” de azi că nu e bine a consuma mai mult decât produce, că e bine să se mulţumească cu mai puţin şi să pună deoparte bani albi pentru zile negre. Nu e bine să mulgem ţara în ritm infernal, sau să o vindem în interese meschine. Mai jos, prezint câteva dezvăluiri privind jafurile care au condus la situaţia în care România are astăzi datorii de peste 90 miliarde euro. |
|