CAPITOLUL I – CADRUL ISTORIC
PAGINI DIN ISTORIA ROMÂNIEI
ROMÂNIA SUB DICTATURA COMUNISTA
(1945 - 1989)
-
Etapele prefacerilor comuniste
-
Perioada Republicii Populare
-
Colectivizarea
-
Perioada Ceauşescu
Etapele prefacerilor comuniste 1945 - Profitând de prezenţa trupelor de ocupaţie sovietică în România, comuniştii reuşesc să pătrundă în aparatul de conducere al ţării. De asemenea, în timpul guvernului condus de generalul N. Rădescu (6 decembrie 1944- 28 februarie 1945) comuniştii ajutaţi de sovietici trec direct la ameninţări.
|
La 6 martie 1945 Moscova impune cu forţa un guvern comunist condus de Petru Groza care va trece la sovietizarea ţării. Acest guvern a marcat instaurarea la putere a regimului comunist şi lichidarea democraţiei. Au început astfel epurări si deportări, internări în lagăre de deţinuţi politici, se instituia cenzura. Regele Mihai cere în această situaţie să demisioneze guvernul. Deoarece Groza refuză, s-a ajuns la "greva regală" când suveranul nu a vrut să mai semneze decretele guvernului. Regele a sperat că prin actul său să provoace demisia lui Groza, dar acesta s-a dispensat de semnătura regelui. La 8 noiembrie 1945, de ziua onomastică a regelui, a avut loc la Bucureşti, în Piaţa Palatului, prima mare demonstraţie anticomunistă, care s-a terminat însă cu numeroase victime: arestaţi, morţi şi răniţi. |
Foto: Demonstraţie de 23 august 1946 - După recunoaşterea internaţională a guvernului Groza la 4 februarie 1946, au început procesele politice. S-a urmărit practic exterminarea fizică a adversarilor politici ai regimului comunist. După procesele înscenate sunt condamnaţi la moarte mareşalul Ion Antonescu şi unii colaboratori ai săi. Primele alegeri parlamentare postbelice (19 noiembrie 1946) deşi câştigate de forţele democratice au fost falsificate în mod flagrant de comunişti.
1947 - Prin tratatul de pace încheiat cu Puterile Aliate şi Asociate, semnat la 10 februarie 1947 la Paris, României nu i se recunoaşte statutul de ţară cobeligerantă. Trupele sovietice urmau să staţioneze pe teritoriul României 90 de zile, dar în realitate au rămas până în 1958. Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei rămâneau la U.R.S.S. Se anula Dictatul de la Viena şi astfel partea de nord a Transilvaniei revenea celor ce au avut-o de drept - României. În anul 1947 ritmul sovietizării s-a intensificat. Măsurile economice care s-au luat (etatizarea Băncii Naţionale, reforma monetară, ş.a.) au însemnat lichidarea opoziţiei politice democratice. În aprilie 1947 s-a organizat înscenarea de la Tămădău, în care au fost implicaţi fruntaşi ai P.N.Ţ. Liderii ţărănişti în frunte cu Iuliu Maniu au fost arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare. În acelaşi an şi-a încetat existenţa şi P.N.L. fiind înlăturaţi din guvern şi arestaţi Gh. Tătărescu şi colaboratorii săi. Astfel, partidul comunist devine partidul unic, reprezentant al unui regim dictatorial, ce a nesocotit profund drepturile şi libertăţile individuale.
După 1947 monarhia a avut în România atribuţii mai ales la nivel protocolar Regele Mihai a asistat, fără a avea posibilitatea de intervenţie, la încălcarea flagrantă a vieţii politice, democratice. El a devenit în 1947 unicul obstacol în calea deplinei comunizări a ţării. În acelaşi timp, România era singura ţară din zonă care mai păstra instituţia monarhică. Întors în ţară la 21 decembrie 1947 după vizita efectuată în Anglia, regele Mihai era lipsit de orice sprijin intern şi extern - ministerele cele mai importante erau deja în mâna comuniştilor. (Ministerul de Externe si Ministerul Apărării Naţionale). În aceste condiţii, în timpul audienţei cerute de Petru Groza si acordată de regele Mihai, la 30 decembrie 1947, sub ameninţarea primului ministru şi a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, suveranul este forţat să abdice. În aceiaşi zi România a fost proclamată republică. Prezidiul Republicii Populare Române compus din Mihail Sadoveanu, Constantin I. Parhon, Gheorghe Stere, Ion Niculi, Ştefan Voitec nu a avut decât un rol figurativ, căci factorul de decizie rămâne partidul comunist. Înlăturarea monarhiei la 30 decembrie 1947, a creat condiţiile pentru preluarea întregii puteri politice de către comunişti, care au trasat, astfel o direcţie de dezvoltare cu totul contra spiritului democratic al poporului român.------------------------------
1948, aprilie 13 - Era aprobat in unanimitate proiectul de Constituţie. România, alături de Cehoslovacia, era tara din blocul comunist fără o constituţie de tip sovietic.
1948, august 3 - Reforma educaţiei. Schimbarea esenţiala din educaţie consta în înlocuirea predării subiective a diferitelor materii cu propagandă stalinistă şi îndoctrinarea.
1948, august 4 - Decretul asupra cultelor. Statul prelua în întregime conducerea problemelor ecleziastice. ............................................................................
Consecinţele sovietizării s-au repercutat grav nu numai asupra vieţii economice şi politice dar şi asupra culturii naţionale. Un mare număr de oameni de ştiinţă şi artă au ajuns la închisoare, iar mari personalităţi au fost complet marginalizate. S-a mers până acolo încât încă din iulie 1946 erau interzise 2000 de titluri dintre care unele creaţii ale lui Vasile Alecsandri, C. Negruzzi, G. Coşbuc, adevărate "cărţi de căpătâi" în cultura noastră. Şi aceste măsuri atât de severe şi absurde au fost luate după o perioadă de puternică efervescenţă culturală în care pornindu-se de la reconsiderarea surselor tradiţionale s-a ajuns la valorificarea specificului naţional fără a se neglija deschiderea spre cultura universală. Astfel în literatură s-a ajuns de la tematica ţărănească la dadaismul promovat de Ilarie Voronca ori teatrul absurdului de Eugen Ionescu. Un suflu înnoitor l-au cunoscut şi artele plastice mai ales prin contribuţia genială a lui Brâncuş. Istoriografia a fost dominată de Nicolae Iorga cu activitatea sa de titan dar şi de contribuţii ale lui Gheorghe Brătianu sau opera lui C.C. Giurescu. În filozofie s-au remarcat Lucian Blaga, Nichifor Crainic, Nae Ionescu şi alţii. Dimitrie Gusti a creat o şcoală de sociologie, originală, în timp ce Virgil Magearu sau Gheorghe Zone au pus bazele gândirii economice româneşti, moderne. Un rol important l-au avut şi savanţii din domeniul ştiinţelor tehnice între care Henri Coandă, Gogu Constantinescu, Ştefan Procopiu, Ştefania Mărăcineanu şi alţii. Regimul comunist avea să întrerupă această perioadă atât de fecundă. Multe personalităţi ca George Enescu, Dinu Lipatti, Mircea Eliade, Emil Cioran şi alţii au continuat să creeze în exil, dând dovadă, în continuare, a spiritului creator al poporului nostru contribuind la îmbogăţirea patrimoniului culturii universale. 1949 - România semna acordul de constituire al Consiliului de Ajutor Economic Reciproc – C.A.E.R.
1955, mai 11-15 - România devine membru fondator al Pactului de la Varşovia. 1955, decembrie 14 - România este primită în ONU.
1956, iulie 27 - România devine membră UNESCO.
1958, iunie - În urma unei înţelegeri sovieto-române trupele de ocupaţie sovietice sunt retrase din România, care devine astfel singura ţară estică neocupată.
1965, martie 22 - Ca urmare a decesului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (19 martie), Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist Român îl alege în funcţia de prim-secretar al C.C. al P.C.R. pe Nicolae Ceauşescu.
1965, august 21 - Prin hotărârea Marii Adunări Naţionale, Republica Populară Română devine Republica Socialistă România.
1968 - România a refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei.
1969 - România primeşte vizita preşedintelui S.U.A., Nixon, iar în 1975 a lui Gerald Ford. România a aderat totuşi, în pofida orientării sale politice, la o serie de organisme internaţionale:
1971 – Acordul General pentru Tarife şi Comerţ
1972 – Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială
1973 – a încheiat un acord de cooperare economică cu Comunitatea Economică Europeană
1974, martie 28 - Nicolae Ceauşescu devine primul preşedinte al României.
1984 - A fost redactată celebra " scrisoare a celor sase ": Apostol, Bîrlădeanu, Fazecaş, Pîrvulescu, Mănescu şi Brucan
1989, decembrie 16-22 - Pe fundalul politic internaţional care a dus la prăbuşirea cortinei de fier şi la înscrierea treptată a fostelor ţări socialiste pe traiectoria democraţiei de tip occidental, în România au loc ample mişcări de stradă anticeauşiste care se transformă rapid în revoluţie anticomunistă. Măsurile represive nu fac decât să sporească valul popular care, prin fraternizarea armatei şi a tuturor forţelor de ordine cu manifestanţii, reuşeşte să-l alunge pe dictator (22 decembrie) şi să facă posibilă instaurarea unei forme de guvernământ revoluţionar-democratic.
Foametea din 1946 – 1947
„Daca nazismul a folosit înfometarea împotriva popoarelor considerate rasial „inferioare”, comunismul a folosit-o pe scară largă, pentru terorizarea fără discernământ a întregii populaţii dintr-un teritoriu.
România ocupată de trupele sovietice nu a făcut excepţie de la regula înfometării. Întreaga istorie comunistă a României a stat sub spectrul foametei şi înfometării. Cu excepţia unui deceniu, aproximativ între 1965-1975, alimentaţia a constituit o problemă extrem de serioasă. Criza alimentară în comunism a fost o prezenţă socială cu totul nouă în istoria României, niciodată înregistrându-se ceva asemănător. Foametea în România a debutat în anul 1946-1947, seceta din acel an având o contribuţie cu totul modestă la manifestarea sa. Ea a fost deosebit de puternică în special în Moldova, unde linia frontului făcuse numeroase distrugeri, în estul Munteniei şi nordul Dobrogei, dar şi în Transilvania. Doar vestul României şi anume: Oltenia, vestul Munteniei, Banatul şi Crişana au scăpat de aceasta. Din păcate, memoria colectivă, supusa agresiunii propagandei comuniste, a reţinut seceta, ca fiind drept cauza principala a foametei de atunci.
Foametea a produs mişcări haotice de populaţie, oamenii căutând în alte locuri resurse de subzistenţă. Aceste mişcări nu au convenit autorităţilor comuniste, instalate prin forţă la 6 martie 1945, care au trecut la represalii.
Putea fi foametea din 1946-1947 evitată? În condiţiile în care ar fi existat un guvern responsabil, lăsat să-şi facă treaba, răspunsul este afirmativ. Statul român a încercat să preîntâmpine, în perioada interbelică şi în timpul războiului, apariţia foametei prin constituirea fondurilor de stat, strategice. Un fond de stat exista inclusiv după război, numai că el se redusese. Potrivit Convenţiei de armistiţiu din 12 septembrie 1944, România trebuia să plătească mari despăgubiri de război fixate la 300 de milioane dolari. În realitate, România a plătit mult mai mult, peste 1 miliard de dolari. Trebuiau restituite Uniunii Sovietice, bunurile luate de români în timpul războiului. În situaţia în care guvernul român nu a controlat zona de est a ţării timp de 1 an, nu a existat un interes privind buna administrare a acelei zone. A existat o debandadă incredibilă, în primii ani de după război. În condiţii normale, cu un guvern responsabil, foametea din 1947 putea fi depăşită.”
Foametea din 1946-1947, de sub ocupaţia sovietică, a produs multe traume şi a frânt mai multe caractere decât propaganda politică a comuniştilor. Numărul victimelor a rămas necunoscut din cauza lipsei de interes a autorităţilor. Din surse de istorie orală se poate vorbi de mii şi mii de victime, majoritatea copii. De asemenea, şi după perioada de înfometare au existat victime, din cauza slăbirii organismelor, devenite foarte vulnerabile la boli.
După încheierea celui de-al doilea război mondial, Uniunea Sovietică a făcut presiuni pentru includerea în guvernele postbelice a unor reprezentanţi ai Partidului Comunist, recent reintrat în legalitate, (partidul fusese interzis în 1924 ca urmare a acceptării tezei cominterniste „a dreptului popoarelor oprimate din România imperialistă la autodeterminare până la despărţirea de stat”), în vreme ce liderii necomunişti erau eliminaţi în mod constant din viaţa politică.
Regele Mihai I a abdicat datorită presiunilor sovietice pe 30 decembrie 1947 şi a plecat in exil, în acelaşi timp fiind proclamată Republica Populară Română.
La data de 23 mai 1948 are loc ultima cedare teritorială în favoarea Uniunii Sovietice: Ana Pauker semnează un proces-verbal secret, în urma căruia Insula Şerpilor este cedată statului vecin de la Răsărit.” (Extras din arhiva : Pro Memoria 2007-08-27)
Perioada Republicii Populare
În primii ani de dominaţie comunistă, resursele secătuite de război ale României au fost exploatate de sovietici prin intermediul companiilor mixte româno-sovietice Sov-Rom, înfiinţate după încheierea conflagraţiei mondiale pentru a masca jefuirea ţării, care se suprapunea uriaşelor despăgubiri de război plătite URSS-ului. Un mare număr de oameni (estimările merg până la mai multe zeci de mii) au fost închişi din motive politice, economice sau altele. Există mărturii despre numeroase cazuri de abuzuri, asasinate sau torturi aplicate unui mare număr de oameni, în principal în cazurile oponenţilor politici. La începutul deceniului al şaptelea (1960÷1970), guvernul român a început să treacă la acţiuni pentru creşterea gradului de independenţă faţă de Uniunea Sovietică.
Perioada Ceauşescu
Nicolae Ceauşescu a fost ales noul Secretar General al PCR în 1965 şi şef al statului în 1967. Denunţarea invaziei sovietice în Cehoslovacia din 1968 şi scurta relaxare a represiunii interne, l-a ajutat pe noul lider comunist de la Bucureşti să-şi creeze o imagine pozitivă în ţară şi în occident.
Rapida creştere economică, susţinută prin mari credite obţinute din vest, nu a putut fi menţinută şi a scăzut gradual în intensitate până s-a ajuns la austeritate şi la represiune internă, care au avut ca rezultat Revoluţia din decembrie 1989 şi prăbuşirea regimului comunist şi în România.
Acte politice incriminabile comise de regimul comunist în România:
O analiză detaliată a crimelor comise de regimul comunist în România a fost făcută de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România creată de preşedinţia României în aprilie 2006, care a elaborat un raport cunoscut de publicul mai larg sub numele de „Raportul Tismăneanu”. În acest raport au fost identificate următoarele crime principale comise de regimul comunist din România:
Abandonarea intereselor naţionale prin servilism în relaţiile cu URSS după 1945;
Anihilarea statului de drept şi a pluralismului prin înscenări şi fraude, mai ales după furtul alegerilor în noiembrie 1946;
Distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor şi a militanţilor;
Impunerea unui regim dictatorial total înfeudat Moscovei şi ostil valorilor politice şi culturale naţionale, lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democraţiei ca mişcare politică opusă bolşevismului PCR;
Sovietizarea totală, prin forţă, a României, mai ales în perioada 1948-1956, şi impunerea unui sistem politic despotic, condus de o castă profitoare (nomenclatura), strâns unită în jurul liderului suprem;
Politica de exterminism social (lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemniţare, muncă forţată, a unor categorii sociale - burghezie, moşierime, ţărani, intelectuali, studenţi) ghidată de preceptul luptei de clasă a făcut între 500 000 şi două milioane de victime;
Persecuţia minorităţilor etnice, religioase, culturale sau de orientare sexuală;
Exterminarea programată a deţinuţilor politici;
Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenţa anticomunistă armată în munţi (1945-1962);
Represiunea împotriva cultelor, desfiinţarea Bisericii Române Unite (Greco-Catolice);
Arestarea, uciderea, detenţia politica sau deportarea ţăranilor oponenţi colectivizării, lichidarea violentă a revoltelor ţărăneşti (1949-1962);
Deportările cu scop de exterminare, represiunile etnice, gonirea şi „vânzarea” evreilor şi germanilor;
Represiunea împotriva culturii, cenzura extremă, arestarea si umilirea intelectualilor neînregimentaţi ori protestatari (1945-1989);
Reprimarea mişcărilor şi acţiunilor studenţeşti din 1956;
Reprimarea mişcărilor muncitoreşti din Valea Jiului (1977), Braşov (1987) şi a celorlalte greve din anii 1980;
Reprimarea oponenţilor şi disidenţilor în anii 1970 şi 1980 (omorârea inginerului Gheorghe Ursu, condamnarea la moarte a lui Mircea Răceanu, Ion Mihai Pacepa, Liviu Turcu, Constantin Răuţă);
Distrugerea patrimoniului istoric şi cultural prin dărâmările din anii 1980 (un sfert din centrul istoric al Bucureştiului şi in cele mai multe din oraşele mari ale României);
Crearea de lagăre pentru copiii fără părinţi sau cu handicap (ex: Cighid);
Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentaţia raţională”; înfometarea populaţiei, oprirea căldurii, starea de mizerie la care regimul a condamnat un întreg popor;
Conceptualizarea mizeriei materiale şi morale, precum şi a fricii, ca instrumente de menţinere a puterii comuniste;
Masacrarea cetăţenilor, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, cu aprobarea conducerii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, în timpul Revoluţiei din 1989.
Economia României comuniste
După cel de-al Doilea Război Mondial, şi în România, asemeni celorlalte state est-europene, se aplică în economie planul cincinal.
Se impune un ritm ridicat de creştere economică, prin care anumite ramuri ale industriei (industria constructoare de maşini, siderurgică, chimică) trebuia să crească spectaculos, dar cu neglijarea producţiei bunurilor de consum.
În zona rurală, se urmărea eliminarea elementelor cu potenţial capitalist (ţăranii înstăriţi, denumiţi chiaburi şi consideraţi duşmani ai regimului) şi colectivizarea agriculturii.
Conform propagandei, scopul consta în ridicarea nivelului de trai şi a culturii maselor.
Neîndeplinirea planului de producţie era pusă pe seama celor socotiţi indezirabili de către regim. S-a ajuns ca aceştia să fie consideraţi sabotori şi deferiţi justiţiei. Astfel de procese au abundat în anii 1949 şi 1950.” (prleluare de pe Wikipedia – Enciclopedia liberă)
Colectivizarea
Ghicitoare ( de Mior)
Dintre patru dobitoace
Prinse în acest tablou,
Spuneţi-mi, dacă se poate,
Care-i cel mai mare bou?
„Statele mici au fost împărţite pe sfere de influenţă, România intrând în sfera Rusiei comuniste, care me-a subjugat toate laturile existenţiale.
O primă măsură – mistificarea alegerilor din 1946, urmată apoi de: abolirea monarhiei, naţionalizarea principalelor mijloace industriale, bancare şi de transport, înfiinţarea în stil românesc a întovărăşirilor
Toate procesele de transformare, aduse de comunism, au marcat, puternic-negativ, viaţa satului:
- au fost create, la nivelul comunelor, sfaturile populare, cu aparatele lor operative – comitetele executive;
- au fost stabilte cote obligatorii;
- ţăranii gospodari au fost declaraţi chiaburi, socotiţi ca fiind cei mai înverşunaţi duşmani ai sistemului comunist;
- au luat fiinţă: TOZ-urile, GAC-urile, CAP-urile, SMT-urile, SMA-urile...
- s-au înfiinţat SOVROM-uri,
- au avut loc reformele: învăţământului, monetară,
- au fost introduse cartele, pentru salariaţi, la produsele de bază;
- au fost stabilite planuri anuale de producţie.
După 1949 s-a renunţat la cotele obligatorii şi s-a adoptat un sistem de colectare a produselor, numit CUASC ( contribuţia unităţilor agricole, a consiliilor populare şi altor instituţii la fondul de stat)
La Plenara C.C. a P.C.R din 3-5 martie 1949, se aprecia că „ fără o industrie socialistă puternică şi modernă, cu pivotul ei, industria constructoare de maşini, nu se poate înfăptui transformarea socialistă a agriculturii”. De pe acest eşafodaj, evenimentul politic menţionat comitea una dintre cele mai mari monstruozităţi a comunismului, respectiv - desfiinţarea proprietăţii private asupra pământului, încălcându-se un drept fundamental prevăzut în constituţia fiecărui stat bazat pe o democraţie autentică. Pentru a justifica această nelegiuire în faţa „ lumii libere”, a fost plăsmuită o doctrină potrivit căreia trecerea pământului şi a mijloacelor mecanice din posesia ţăranilor şi moşierilor în cea a statului ar fi o lege obiectivă, fără de care nu s-ar putea trece la o agricultură modernă. Se considera că pământul rămânea principalul mijloc de producţie în agricultură, numai că devenea proprietate de grup. Prin acest act „ liber consimţit” ţăranii intrau în unităţile agricole cu toate terenurile deţinute, cu animalele de muncă, utilajele agricole ( tractoarele, batozele, prăşitoarele, căruţele...),
Cererea tip de intrare în colectiv avea următoarea formulare:
„ Subsemnatul........................ locuitor al satului...... comuna......... raionul................
regiunea............, de profesie agricultor...
Tovarăşe Preşedinte,
Convins de avantajele lucrării laolaltă a pământului, pentru mărirea continuă a producţiei agricole, de bună voie doresc să devin membru al G.A.P. din.............
Cunosc statutul şi particip cu teren în suprafaţă de ......, cu inventar viu sau mort, adică: căruţă, cai, boi, viţei, batoză, tractor, prăşitoare,...... Data Semnătura ”
Putem concluziona că în comunism au existat şi aspecte pozitive, printre care acela că s-a creat oportunitatea pentru o agricultură corespunzătoare, prin exploataţii întinse, care permiteau asolamentul, respectarea verigilor tehnologice, iar fertilizarea, chimizarea, erbicidarea şi folosirea pesticidelor erau bine puse la punct de către cadre tehnico – inginereşti, foarte capabile. Toate acestea au condus la producţii de 4-5 ori mai mari decât cele înregistrate după 1990.
Avantajele obţinute au fost:
- conceperea muncii la „ colhoz” ca o tehnologie din
industrie privitor la preluarea şi valorificarea de la producător a
cerealelor, legumelor, fructelor, strugurilor, laptelui, cărnii şi ouălor;
- posibilitatea unui export eficient;
- abordarea unui vast program de investiţii.
Din păcate statul îi exploata crunt pe ţărani:
- agricultura cooperatistă era tratată în ultimii 20 ani
din viaţa ei ca o afacere de stat, adică unităţilor li se lua
aproape întreaga producţie, cooperatorii nefiind trataţi ca proprietari. Circa 90% din ce realizau C.A.P.-urile, lua drumul fondului de stat;
- C.A.P.- urile au ieşit de sub jurisdicţia U.N.C.A.P. şi au trecut în subordinea Ministerului Agriculturii;
- cooperatorii, truditori ai pământului, nu arareori fiind subnutriţi, ajunşi la condiţia de flămânzi ai gliei, erau
consideraţi, mai ales după 1980, „ adevăraţi duşmani ai orânduirii socialiste.” (extras din Monografia Comunei Săgeata)
"CÂNTEC PENTRU TOVARĂŞUL PLAN"
“Hai noroc! Să trăieşti, măi tovarăşe Plan!
Iată-ne alături, proaspeţi ca zorii,
Colea în culme şi-n prag de victorii:
Tu, făclierul noului an,
Noi, vestitorii noii istorii,
Buciumând din sirenă, din tractor şi ciocan!
Ai ţâşnit din strădania noastră
Ca un cântec de luptă din lupte,
Ca o zare albastră-n fereastră,
Din peceţile beznei, rupte!
Te-am crescut cu sârg, cu sudoare,
Te-am purtat în braţe vânjoase
Prin haite de lupi ticăloase
Şi te-am scos la limanul de soare.”
(Dan Deşliu, Cântec pentru tovarăşul plan)
„La începutul anilor 1960, guvernul comunist român a început să-şi afirme o anumită independenţă faţă de Uniunea Sovietică. Ceauşescu a devenit preşedintele Partidului Comunist Român în 1965 şi şef al Statului în 1967. Denunţarea de către acesta a invaziei sovietice în Cehoslovacia din 1968 şi o relaxare scurtă în represiunea internă a ajutat la crearea unei imagini pozitive a dictatorului, atât în vest, cât şi acasă. Seduşi de politica străină „independentă” a lui Ceauşescu, liderii vestici au avut o poziţie ambiguă faţă de un regim care a devenit la sfârşitul anilor 1970 foarte aspru, despotic şi capricios. Creşterea economică rapidă antrenată de creditele externe a lăsat loc încet-încet unei austerităţi răstălmăcite şi represiunii politice severe.
Conducerea lungă, de peste două decenii, a preşedintelui Nicolae Ceauşescu a devenit din ce în ce mai austeră în anii 1980.
După prăbuşirea comunismului în restul Europei de Est, spre sfârşitul verii lui 1989, un protest de la mijlocul lui decembrie din Timişoara a crescut într-o revoltă populară răspândită pe întreg teritoriul ţării contra regimului ceauşist. Ion Iliescu a devenit preşedinte pe 22 decembrie. Ceauşescu a fost arestat imediat, şi, după un proces înscenat, a fost executat împreună cu soţia sa pe 25 decembrie, în ziua de Crăciun. Peste 1.500 de persoane au fost ucise în luptele de stradă dintre armată şi populaţie. O coaliţie de guvernare improvizată, Frontul Salvării Naţionale (FSN), s-a instalat la putere şi a proclamat restaurarea democraţiei şi a libertăţii. Partidul Comunist a fost interzis prin lege, iar cele mai importante măsuri nepopulare ale lui Ceauşescu, precum interzicerea avortului, au fost abrogate.” (prleluare de pe Wikipedia – Enciclopedia liberă)
|