CAPITOLUL I – CADRUL ISTORIC
PAGINI DIN ISTORIA ROMÂNIEI
ŢĂRILE ROMÂNE, 1635
În perioada post-romană, au trecut peste teritoriul dacic (al viitoarei Românii) mai multe valuri de invazii ale populaţiilor migratoare: hunii în secolul IV, gepizii în secolul V, avarii în secolul VI, slavii şi bulgarii în secolul VII, ungurii în a doua jumătate a secolului IX, pecenegii, cumanii, uzii şi alanii în secolele X-XII şi tătarii în secolul XIII. În perioada timpurie a Evului Mediu și ulterior, au fost create, - mai întâi - cnezatele și voievodatele, ca formaţiuni prestatale româneşti. Dintre acestea s-au remarcat în mod deosebit cele conduse de Litovoi, Seneslau, Mişelav, Ioan, Farcaş, Bărbat, Negru Vodă şi Basarab I în Ţara Românească, de Gelu, Glad, Menumorut, Neaga, Kean, Ahtum şi Chanadinus în Transilvania şi Banat, de Ştefan, Bogdan, Costea și Olaha în Moldova şi de Dobrotici, Dimitrie, Gheorghe, Tatos, Sacea şi Sestlav în Dobrogea. În secolele XII - XIII avea să se concretizeze procesul de formare a principatelor Moldovei, Ţării Româneşti şi Transilvaniei, ce aveau să lupte contra Imperiului Otoman, care a cucerit Constantinopolul în 1453. Până în 1541, întreaga Peninsulă Balcanică şi mare parte din Ungaria au devenit provincii turceşti. Moldova, Ţara Românească şi Transilvania au rămas autonome, dar sub suzeranitate otomană. Primele întemeieri statale româneşti (state vlahe în istoriografia timpului) au apărut în sudul Dunării: Imperiul Româno-Bulgar întemeiat de vlahii Petru şi Asan (anul 1186), precum şi ţinuturile româneşti (un fel de voievodate sau cnezate), în secolele X-XIII: Vlahia Mare (Tesalia, Fotida, Pelasgiotida, Locrida), Vlahia Mică (Epir, Tesproția) şi Vlahia Superioară (Dolopia). (Th. Capidan, Macedoromânii. Etnografie, istorie, limbă, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1942).
În secolul XII, în Transilvania se încearcă organizarea unui Principat. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIII-lea regii Ungariei au colonizat în Transilvania secui (origine turanică), precum şi germani, evocaţi în izvoare sub numele hospites și cunoscuţi sub denumirea generică de saşi.
În anul 1600 voievodul Ţării Româneşti, Mihai Viteazul, a unit cu succes cele trei principate române (Unirea de la 1600), dar uniunea a fost dizolvată după asasinarea lui Mihai, un an mai târziu, la ordinul generalului imperial Basta.
La sfârşitul secolului XVII, Ungaria şi Transilvania au devenit parte a Imperiului Austriac (Habsburgic), după înfrângerea turcilor care transformaseră pentru peste 150 de ani Ungaria în paşalâc turcesc. Austriecii, la rândul lor, şi-au extins rapid imperiul: În 1718 o importantă parte a Ţării Româneşti, numită Oltenia, a fost incorporată în Imperiul Austriac, fiind înapoiată în 1739. În 1775, Imperiul Austriac a ocupat nord-vestul Moldovei, denumit mai târziu Bucovina, în timp ce jumătatea de est a principatului medieval (numită Basarabia) a fost ocupată mai târziu, în 1812 de Rusia.
Notă
Pentru satul Dâmbroca, din perioada de după căderea Imperiului Roman, până la Unirea Principatelor, interesează mai mult prezentarea istorică a Valahiei (Muntenia, Ţara Românească) şi nu vom prezenta celelalte două mari principate româneşti(Moldova şi Transilvania)
|