CAPITOLUL I – CADRUL ISTORIC
PAGINI DIN ISTORIA ROMÂNIEI
FORMAREA ŢĂRII ROMÂNEŞTI
1330 – 1859 Evoluţia Ţării Româneşti (Munteniei)
Istoria militară a României
Se ocupă cu studiul conflictelor de-a lungul unei perioade de aproximativ 2500 de ani pe teritoriul României moderne, Peninsulei Balcanice şi în Europa de Est şi cu rolul armatei române în conflicte şi de menţinere a păcii în întreaga lume. În antichitate, teritoriul de azi al României a fost scena unor războaie sporadice între triburile băştinaşe dacice şi invadatori diverşi (perşi, macedoneni, celţii sau romani). În cele din urmă, Regatul Dacia a fost cucerit de către Imperiul Roman în 106 și mare parte din teritoriul său a devenit provincie romană. La declinul Imperiului Roman, Dacia a fost abandonată din cauza presiunii din partea dacilor liberi şi a goţilor.
Ţara Românească (Valahia) – sec. XIII - XVI
Capitală: Câmpulung, Curtea de Argeș, Târgovişte, București
-
Limba slavonă (de jure)
-
Formă de guvernare Principat
-
Monedă
Pentru 1000 de ani, numeroase popoare migratoare, inclusiv goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii, bulgarii, maghiari, cumani și mongoli au invadat teritoriul României moderne.
În secolul al XIII-lea, un număr de state mici româneşti au apărut şi au evoluat în principatele medievale ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Transilvania, cucerită de maghiari, a devenit o parte autonomă a Ungariei.În timpul Evului Mediu târziu, toate cele trei provincii româneşti au trebuit să se confrunte cu pericolul reprezentat de creşterea puterii turcilor otomani. Ioan de Hunedoara, voievod al Transilvaniei şi regent al Ungariei a reuşit să oprească înaintarea turcească în Europa Centrală şi a securizat continentul printr-o victorie importantă la Bătălia de la Belgrad în 1456. Ştefan cel Mare al Moldovei, Mircea cel Bătrân şi Vlad Ţepeş al Ţării Româneşti, de asemenea, s-au luptat cu succes cu turcii şi i-au distras de la obiectivele lor strategice mai importante la Marea Mediterană şi în Balcani. Cu toate acestea, de la mijlocul secolului al XVI-lea, cele trei principate au devenit vasale otomanilor. Mihai Viteazul a reuşit să unească Ţara Românească cu Transilvania şi Moldova și să câştige independenţa noului stat pentru o perioadă scurtă de timp în 1600. Perioada modernă timpurie a fost caracterizată de o luptă continuă între Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman, Polonia (până în secolul al XVIII-lea) şi Rusia pentru controlul Principatelor şi al Transilvaniei. Înfrângerea turcilor în Bătălia de la Viena, în 1683, la care au contribuit şi românii, a marcat începutul declinului lor în regiun. Secolul al XIX-lea a văzut formarea statului român modern, prin unirea Moldovei şi Ţării Româneşti. Independenţa faţă de Imperiul Otoman a fost asigurată după războiul ruso-turc din 1877-1878. România a devenit regat în 1881. Participarea de partea Aliaţilor (Antanta) în timpul primului război mondial a dus la unificarea tuturor teritoriilor locuite de români cu regatul român, formând astfel România Mare. După al doilea război mondial, a fost redusă la graniţele sale moderne şi a căzut în sfera de influenţă sovietică. Revoluţia din 1989 a dus la dispariţia comunismului şi mutaţii geopolitice în regiune. Prăbuşirea Uniunii Sovietice a deschis calea spre integrarea europeană, economică, politică şi militară. Armata română a participat şi participă la misiuni de menţinere a păcii cu aliaţii săi NATO în Irak, Afganistan, Bosnia şi în alte teatre de operaţiuni. În 1241, tătarii distrug voievodatele lui Bezerenbam şi Mişelav. Şase ani mai târziu, în 1247, sunt menţionaţi în documentul numit "Diploma Cavalerilor Ioaniţi" de către regele Ungariei voivevozii: Litovoi (probabil fiul lui Bezerenbam) şi Seneslau (probabil cel care a rezistat invaziei tătare) şi cnejii Ioan şi Farcaş. Procesul de constituire a statului medieval Ţara Românească s-a desfăşurat în 2 etape. Prima etapă: 1277-1279, odată cu moartea lui Seneslau, Litovoi, voievod din zona Olteniei, ocupă voievodatul său şi cnezatele lui Ioan şi Farcaş, refuzând să mai dea tribut ungurilor, dar este ucis în luptă, iar fratele său, Bărbat (este cel care încearcă unificarea cnezatelor), este luat prizonier. Pentru răscumpărarea acestuia, a fost plătită o sumă importantă de bani, fapt care demonstrează dezvoltarea economică a provinciei. Basarab I, nepotul lui Bărbat, este considerat întemeietorul Ţării Româneşti, deoarece este cel care uneşte aproape toate formaţiunile din Oltenia şi Muntenia şi refuză să mai plătească tribut ungurilor. Basarab I a eliberat provincia Basarabia de sub autoritatea tătarilor şi a fost alipită Ţării Româneşti. Basarab I este menţionat în izvoarele istorice cu titlul de "mare voievod şi domn". Stăpânirea asupra Banatului de către Severin, l-a adus pe Basarab I în conflict cu regalitatea maghiară. În 1330, a avut loc bătălia decisivă când, regele Ungariei, Carol Robert de Anjou porneşte din Timişoara o campanie împotriva lui Basarab, ajungând la Severin şi apoi la Curtea de Argeş. În drum spre casă, într-o strâmtoare din munţi, numită Posada (locul exact nu a fost identificat), armata maghiară a fost înconjurată şi înfrântă de oastea română. Carol Robert a fugit în Ungaria deghizat în hainele unei slugi de-ale sale. A doua etapă a acestui proces s-a desfăşurat sub urmaşii lui Basarab I: Nicolae Alexandru (1352-1364), cel care a întemeiat prima mitropolie a Ţării Româneşti, cu sediul la Curtea de Argeş (1359), şi Vladislav Vlaicu (1364-1377), cel care a creat cancelaria domnească, a bătut monedă proprie şi a înfiinţat o a doua mitropolie ortodoxă cu sediul la Severin. În legătura cu formarea Ţării Româneşti, tradiţia istorică vorbeşte de descălecatul lui Negru Vodă, voievod din Ţara Făgăraşului. A treia etapă de consolidare a statului 1352-1364 Nicolae Alexandru după Basarab şi-a luat titlul de "Singur stăpânitor" (independent), a creat mitropolia ortodoxă a Ţării Româneşti. Agresivitatea în faţa catolicităţii 1364-1377 a urmat Vladislav Vlaicu. Vladislav Vlaicu a cochetat puţin cu catolicismul pentru a normaliza situaţia cu maghiarii. În 1368 s-a înţeles cu regele maghiar, el era vasal primind Banatul, Severinul şi Făgăraşul.
|
|
|